Apariţia unui show politic cu păpuşi în reţeaua posturilor de televiziune româneşti era un eveniment previzibil. El s-a şi produs, nu demult, pe un post specializat în ştiri, fără ca această noutate să genereze un interes deosebit din partea telespectatorilor. Cel puţin indicii de rating nu exprimă o atare eventualitate, iar lucrul este cu atât mai ciudat cu cât emisiunile de acet gen s-au bucurat, pretutindeni, de o mare popularitate şi de un succes instantaneu, pe unde sunt difuzate. Ultimul exemplu ni-l oferă televiziunea rusă, unde show-ul de păpuşi politice strânge în faţa micilor ecrane multe milioane de telespectatori.Am încercat să-mi explic de ce un gen atractiv în sine nu reuşeşte la noi să capteze interesul. Păpuşile sunt reuşite, subiectele sunt de actualitate, iar animaţia se desfăşoară în condiţii normale. Cred că lipsa principală rezidă în text. Mai precis în lipsa lui de haz. Este capitolul pe car e producătorii emisiunii l-au tratat cu mai puţină atenţie, crezând poate că amuzantele păpuşi vor fi suficiente prin ele însele.Nu este aşa. Dialogurile sunt terne, n-au nerv, iar abordările sunt forţate sau excesiv realiste, ceea ce face ca ficţiunea să nu mai joace rolul care se aşteaptă de la ea. În aceste condiţii, show-ul nu-i mai interesează nici pe copii - care au la dispoziţie Cartoon Network - şi nici pe maturi, care mută postul cu telecomanda, pe ştiri.Pentru că aici, la ştiri, se desfăşoară adevăratul show comico-politic. Aici, personajele în carne şi oase concurează cu succes păpuşile, iar scenariile n-au nevoie de corecturile nici unui autor, ele însele fiind, în realismul lor adeseori atroce, producătoare de haz şi bună dispoziţie. Tot mai mult şi mai des, realitatea politică de fiecare zi excede orice ficţiune. Savoarea limbajului, comicul situaţiilor şi absurdul dialogurilor fac ca trupe, precum "Vacanţa Mare" să fie considerate desuete şi depăşite de realitate. Este, practic, o concurenţă neloială pe care actorii scenei politice o fac actorilor scenei dramatice, printre mulţi dintre aceştia prefigurându-se, ameninţător, spectrul şomajului. Iar cu cât termenul fatidic al alegerilor se apropie, cu atât pericolul care pândeşte producţii de genul celei amintite în preambul creşte, cu pierderile morale şi financiare de rigoare.