Ministrul de Interne, Cristian David, a propus, la finele săptămânii trecute, preşedintelui Băsescu pensionarea generalului Abraham. Exact în ziua în care acesta împlinea vârsta legală de pensionare. A fost o surpriză neplăcută pentru general, care tocmai se pregătea să-şi prelungească cu vreo câţiva ani mănoasa activitate în tranşeele „Antidrogului” – instituţie finanţată generos de la Buget. De altfel, tocmai obţinuse o sumă importantă prin care urma să se finanţeze câteva campanii menite să dea lovituri mortale traficului şi consumului de droguri.

Funcţionează, în societate – nu numai a noastră – un paradox: acela al funcţiei care, dacă nu crează organul, măcar îi justifică existenţa. Traficul şi consumul de droguri constituie realităţi  - dureroase – ale timpurilor pe care le trăim. Cifra de afaceri a traficului de narcotice este una uriaşă care depăşeşte practic orice estimări. Aceasta răspunde unei cereri de piaţă, care iarăşi nu poate fi evaluată cu precizie. Cert este că există mecanisme de amploare care derulează producţia şi distribuirea drogului, cu atât mai perfecţionate cu cât fondurile alocate şi forţele antrenate în combaterea sa sunt mai mari. Se ajunge, practic, la un fel de cerc vicios în care lupta antidrog are nevoie de... drog pentru a-şi justifica existenţa şi resuesele alocate.

Nu facem excepţie de la acest mecanism, deşi la noi lucrurile sunt într-un stadiu incipient. Deschiderea graniţelor şi relaxarea legală au produs o veritabilă infuzie, ţara noastră devenind rapid, dintr-o escală de pe circuitul traficului, o destinaţie finală. Nimeni nu ştie care este amploarea fenomenului. Se poate bănui doar din numărul celor care, vin, benevol, să se trateze sau să-şi procure mai uşor drogurile. Poliţia cam bănuieşte cine se ocupa cu traficul şi din când în când mai pune mâna pe câte un transport neglijent organizat.

Pe lângă aceste circuite şi-a făcut apariţia un organism statal: Agenţia Naţională Antidrog. Aceasta îşi propune obiective importante, de la elaborarea unei strategii naţionale până la gestionarea resurselor alocate în acest scop. În fruntea acestei instituţii se afla, de ceva vreme, generalul Pavel Abraham. Domnia sa a venit din Poliţie, unde a avut un traiect post-revoluţionar impresionant. Fără mari abilităţi profesionale, s-a dovedit a fi dotat cu instinct politic, ştiind să cultive acele pârghii care l-ar putea ajuta în carieră. Pe vremea Convenţiei Democrate premierul Ciorbea l-a promovat până în funcţia de şef al Poliţiei. Îmi amintesc că atunci am sesizat schimbarea bruscă produsă în comportamentul său: de la o atitudine umil-amabilă faţă de presă, a trecut la una arogant-ameninţătoare, într-o întâlnire informală cu Clubul Presei permiţându-şi chiar să sugereze faptul că avea „dosarul” unor ziarişti incomozi  care puteau fi „abordaţi” din punct de vedere al sancţiunilor legale.

De la instalara asa în fruntea „Antidrogului”, Abraham a cultivat o politică festivistă şi declarativă, fără nicio legătură cu rolul practic al instituţie. Relevant este proiectul pe baza căruia ANA a primit de la guvern ultima finanţare şi în care sunt incluse iniţiative hilare, de genul: „50 de elevi vor fi convinşi să nu se apuce de consum de droguri”, sau alţi câţiva care urmau să fie aduşi pe drumul cel bun, ocolind cârciumile. În afara călătoriilor pe la diferite manifestări internaţionale, cu roluri la fel de formale, oficialii Agenţiei nu se pot lăuda cu vreun rezultat palpabil, lipsind cu intenţie instrumentelede măsură. Aşa încât trecerea întru odihnă a generalului Abraham nu constituie nici o pagubă pentru ARA. Poate doar o economie, din evitarea cumulului pensiei cu salariul.