Pe mãsurã ce fotbalul românesc rãmâne fãrã suflu, înfloresc construcþiile megalomanice dedicate lui. Nu stadioane, nu baze de pregãtire, ci palate. Palate în pur stil þigãnesc - ca mentalitate, nu ca linie. Asemeni bulibaºilor care toarnã turnuleþe peste turnuleþe, coloane ºi scãri monumentale, pentru a se înghesui cu puradeii ºi cu purceii prin vreo bucãtãrie sau în cortul care troneazã în bãtãturã, responsabilii sportului românesc se lãfãie în sedii de milioane de dolari în timp ce mai e puþin ºi jucãtorii vor evolua prin curþile din spate desculþi sau cu echipamentul cârpit. Mircea Sandu a trântit un sediu federal de a stat mâþan-n coadã, taman când Naþionala ieºea din circuit, ºi se-mpotmolea în noroiul de pe pãrãginitul stadion 'Lia Manoliu'. Acum, Dumitru Dragomir lucreazã de zor la Palatul Ligii, încercând din rãsputeri sã rãmânã la conducerea acesteia pânã-l terminã, sã nu se întâmple ce s-a întâmplat cu construcþiile lui Ceauºescu de n-au mai apucat urmaºii nici sã le vãruiascã. Asta într-un moment în care scandalul la Ligã e-n floare ºi se ceartã conducãtorii de cluburi ca la uºa cortului. Pentru cã aceasta este caracteristica dezbaterilor actuale din fotbal: schimburile de înjurãturi! Conºtiincioasã, presa de specialitate stenografiazã cu scrupulozitate dialogul ºi comenteazã în ton. Aproape s-a uitat cã pentru toatã aceastã hãrmãlaie existã un pretext: campionatul. Tot mai firav, mai blãtuit, mai lipsit de spectaculozitate ºi de spectatori. Pentru cã, atâta timp cât de destinele lui se va ocupa aceastã ºatrã de vânzãtori de jucãtori ºi de meciuri, nu se poate întrevedea nici o ºansã de a reveni la epoca de aur de altãdatã. A fost ºi s-a dus. A rãmas doar cocleala ºi gustul amar al unei realitãþi pe care bunul simþ nu poate sã o accepte. Peste ani, când fotbalul va fi, poate, o amintire, mãrturiile decadenþei sale vor rãmâne, precum piramidele faraonilor, palatele þigãneºti ale Federaþiei ºi Ligii, în care vor fi, poate, expuse mumiile celor care l-au dus de râpã. |