Mandatul dlui Hăulică la UNESCO se apropie desfârşit şi probabil că, asemeni oricărui om aflat într-o astfel de funcţie, si domnia sa îsi va face un bilanţ, cu credit şi debit, al lungii adăstări pe malurile Senei în calitate de ambasador pe lângă principalul organism cultural global. S-ar putea ca bilanţul domniei sale să nu coincidă cu cjel pe care vom încerca noi să-l facem şi este firesc, pentru că ne aflăm într-o zonă în care subiectivitatea domină cu autoritate prin elemente necuantificabile.

Dl Hăulică a fost (şi este încă) unul dintre cei mai scumpi diplomaţi români. Mai scump chiar decât a fost Aurel Dragoş Munteanu, ale cărui extravaganţe au costat serios vistieria Externelor. Domniei sale i s-a pus la dispoziţie un vast apartament, de 540 mp pe bd De la Grande Armee, în buricul Parisului, a cărui chirie este de 7 000 dolari pe lună, ceea ce înseamnă 84 000 dolari pe an şi vreo 420 000 în cei cinci ani de când e acolo. A mai beneficiat şi de două posturi de secretari, dintre care doar unul a fost ocupat, temporar. Ce a produs dl Hăulică în acest interval ? în afară de cuvântări ocazionale, a organizat o expoziţie de artă românească la Jardin de Bagatelle (un fel de grădină botanică) şi a reuşit să pună câteva plăcuţe pe la mănăstirile din Moldova. Cam atât. Să nu întrebaţi de burse UNESCO pentru artişti români, că n-au fost. Să nu întrebaţi de ce o persoană cu calificarea domniei sale n-a văzut că cele două statui ale lui Apostu se degradează în grădina ambasadei, pentru că locul lor e în interior şi, mai ales, să nu vă întrebaţi de ce vocea autoritară a domniei sale nu s-a făcut auzită în dezbaterile referitoare la falsurile Brâncusi.

Pentru jumătatea de milion de dolari cheltuită, dl Hăulică crede însă că a însămânţat idei si că acum, când ar fi vremea culesului, trebuie - din nefericire - să părăsească postul. E un punct de vedere salvator şi nădăjduiesc că ceva roade se vor arăta. Dar dacă nu ?