Girofarul este - nu numai la noi - Însemnul unui privilegiu. Al celor care se doresc a fi mai egali decât alÞii. Al celor care considerã cã legea e un mecanism cu douã viteze - una pentru ei ºi alta pentru restul lumii. Girofarul nu este cel mai important privilegiu al celor care se ajung, dar este cel mai spectaculos. Cel mai ºocant. ªi cel mai agasant pentru cei care-i suportã consecinÞele Îm mijlocul unui trafic tot mai sufocant.

Noul preºedinte Chirac este un vulpoi bãtrân ºi când a dat ucazul ca miniºtrii sãi sã stea la stop ºi sã nu mai utilizeze girofaruri a ºtiut el de ce o face. În termeni consacraÞi, manevra lui e una populistã. Dã o satisfacÞie -platonicã - parizienilor, chiar cu riscul de a-ºi agasa un timp colaboratorii. Sunt aproape sigur cã chestia nu va dura. Pofta vine mâncând. AmintiÞi-vã cã prin '90 ºi chiar prin '91 preºedintele nostru, primul ministru, ceilalÞi demnitari stãteau cuminÞi la stop ºi poliÞia nu Îndrãznea sã suspende circulaÞia pe unde treceau ei. Nimeni n-avea chef, atunci, ca oamenii sã-ºi aminteascã de obiceiurile rãposatului. Ce s-a Întâmplat În continuare, ºtiÞi foarte bine. Existã azi trasee În care girofarurile concureazã Între ele ºi trage pe dreapta cel cu lampa mai micã. De amãrâÞii de la volan nici sã nu mai vorbim ...

Cât va dura mãsura luatã de Chirac mi-e greu sã evaluez. Nu mi-e greu Însã sã constat cã la noi sunt ºanse puÞine de a o copia, atât timp cât girofarul Þine loc de autoritate realã. Adicã e un surogat de putere.