Ieri a avut loc “decesul” oficial al Partidului Iniţiativa Naţională (PIN). Formaţiunea – aflată în comă asistată după plecarea (oficială) de la cârma ei a lui Cozmin Guşă – a fost “absorbită” de către partidul domnului general Oprea, sub forma unei fuziuni, în care PIN-ul se mai regăseşte doar prin funcţia de vicepreşedinte acordată cu generozitate ultimului preşedinte al său – Lavinia Şandru.

PIN îşi încheie existenţa meteorică  după o perioadă care coincide cu mandatul de până la ora actuală, al lui Traian Băsescu. A luat fiinţă dintr-o frustrare a câtorva membri ai PD-ului care, după câştigarea alegerilor din 2004, s-au văzut marginalizaţi din diferite motive de către cel care fusese idolul lor. Cozmin Guşă – pentru că n-a primit direcţia SRI-ului, aşa cum spera, în calitate de “eminenţă cenuşie” a candidatului la preşedinţie, iar Lavinia Şandru şi Aurelian Pavelescu, pentru “gura lor mare” şi crâcnelile în urma cărora fuseseră trimişi de noul preşedinte “pe centură”. Acest trio a fost cel care şi-a împărţit şi funcţiile de conducere, formând în Parlament – unde intraseră toţi trei pe mâna Alianţei, o grupare independentă.

Ceva de felul UNPR-ului. Având în Cozmin Guşă, în special, un abil manipulator al mijloacelor media, noul partid a căpătat o notorietate care, însă, nu a reuşit să se convertească şi într-o bază electorală cât de cât solidă. Acest lucru s-a văzut cu limpezime la alegerile locale din 2008, unde Guşă a candidat pentru funcţia de primar general al Capitalei, obţinând mai puţin de 5% din voturi. Dezamăgirea încercată cu acest prilej l-a făcut să ia decizia de a renunţa la politică, lăsând partidul – care între timp se debarasase de Pavelescu – pe mâinile Laviniei Şandru. Aceasta a încercat o apropiere de PSD-ul lu’ Geoană primind însă un refuz ferm din partea “seniorilor” din partid. Între feluritele încercări de revenire în prim plan ale lui Guşă – ba ca consilier al lui Geoană, ba al altor persoane cu bani şi veleităţi – şi momentul actual, lumea cam uitase că partidul mai exista. L-a scos din anonimat efortul constant al uneperiştilor de a-şi agăţa pe piept diverse medalii corespunzând grupărilor politice nesemnificative pe care dorea să le “absoarbă” pentru a-şi construi o legitimitate.

PIN-ul sfârşeşte aşa cum a început: sub semnul lui Băsescu – rejectat în 2005 şi adjudecat – prin Oprea – în 2011, şi “înghiţit” de un partid cam de acelaşi fel (mă refer la procesul său de constituire – prin desprinderea de formaţiunea-mamă, PSD). Cu ce consecinţe electorale – vom vedea abia la comasate.