În actuala configuraþie politicã, Partidul Democrat ocupã un loc aparte. Este, din capul locului, poate cel mai disciplinat partid, în care ierarhia e ierarhie ºi ºefii ºefi. Acestora li se acordã tot respectul, chiar dacã autoritatea lor se bazeazã pe delegaþie. Tãria acestui partid stã în capacitatea organizatoricã ºi în rigoarea moºtenitã, parcã, de la defunctul partid comunist. În timp ce în mai toate celelalte formaþiuni viaþa de partid se confundã mai degrabã cu cenaclurile literare, aici ea are parametri foarte exacþi. Activul e hiperactiv, instructajele se desfãºoarã punctual, responsabilitãþile sunt clar delimitate. Dacã politicienii noºtri ar purta uniforme, atunci cele ale democraþilor ar fi cele mai spectaculoase ºi mai regulamentare dintre toate. Iar demersul de fiecare zi, cel mai productiv. Pentru cã în timp ce la PSD lumea aºteaptã sã se întâmple minuni ca în rãstimpul 97-2000, când revenirea s-a produs pe fondul incoerenþei totale a Puterii de atunci, consemnându-se în false conflicte de generaþie, iar la liberali aripile tradiþionale cresc la loc dupã fiecare decupare istoricã, în timp ce PRM-ul se confruntã cu efectele vocale mult mai atractive ale PNG-ului lui Becali, în dauna celor tradiþionale proprii, iar UDMR-ul urmãreºte sã reziste în faþa asaltului formaþiunilor-alternativã, induse de secui ºi de Tokes, la democraþi se lucreazã în tãcere la consolidarea unui postament de încredere publicã de care sã nu mai poatã fi dat jos. Marea problemã a democraþilor este însã faptul cã pentru a putea dura, postamentul trebuie sã înghitã ceva. Sau pe cineva. Jertfa care poate face durabil partidul e una singurã: Traian Bãsescu. Fãrã el, democraþii sunt ca un copac cu aparenþe viguroase, dar cu rãdãcini ºubrede. Partidul Democrat este, în cea mai sugestivã mãsurã, prototipul de 'partid captiv'. Legãtura dintre el ºi Traian Bãsescu este de-a dreptul ombilicalã. Cordonul n-a fost tãiat, la trecerea liderului în funcþia de preºedinte. El a rãmas sã alimenteze, sã vitaminizeze o progeniturã neajunsã la maturitate. La umbra 'coroanei' prezidenþiale nu creºte nimic în mod semnificativ. Boc nu va reuºi niciodatã sã depãºeascã condiþia de 'înlocuitor' ºi de trompetã. Videanu nu are, pe lângã aspectul agreabil, ºi ceea ce genereazã o realã bãrbãþie politicã. Blaga este un tip ºters, fãrã carismã, eficient pe sectorul care i s-a repartizat. Unde este, însã, viitorul partidului? Cine va prelua ºtafeta în caz cã Bãsescu defecteazã într-o zi? Cine reprezintã, cu adevãrat, moºtenirea democratã? Partidul Democrat, aºa crescãtor în sondaje cum este, rãmâne un partid-captiv, dependent ºi incapabil sã meargã mai departe pe propriile sale picioare. De aici, poate, ºi surprinzãtoarea supravieþuire a Alianþei.