Ne-a dat Dumnezeu, în acest an, o recoltă de grâu dublă de cât aveam nevoie. După cinci ani de catastrofe naturale sau umane, pentru prima dată pâinea anului care urmează nu mai constituie o problemă. Sau nu constituie, în modul în care s-a manifestat până acum. Pentru că această recoltă dă peste cap multe planuri şi interese. Dă în primul rând peste cap organismele agricole abilitate să preia recolta, care s-au trezit, după anii de relaş, că nu mai au spaţii apte, că nu mai au oameni şi că nu mai au motivaţie. Dă peste cap Guvernul care trebuie să facă rost de bani, nu valuta pentru obişnuitele importuri, ci banalii lei pentru achiziţiile de la producători, îi dă peste cap pe ţăranii care nu mai au unde să depoziteze grâul peste cel din anii trecuţi fără riscul de a-şi vedea munca dusă pe apa sâmbetei. Dar, mai ales, îi bulversează complet pe cei care şi-au făcut o profesie din a prooroci catastrofe naturale pentru a forţa (ori nu?) mâna guvernanţilor ca să aloce valuta necesară mănoaselor importuri. Vedem abia astăzi, mai clar ca oricând, că a existat o politică deliberată de a neglija producţia internă şi de a stimula importurile, o politică făcută de oameni cu putere de decizie (ce simplu a fost să fie acuzaţi de toate relele cei care au derulat profesional o operaţiune decisă şi comandată de la cele mai înalte niveluri) care şi-au tras, consecvent şi consistent, partea dolarului.

Vă imaginaţi cumva ce catastrofă va fi când va începe să se mişte economia în ansamblul ei? Când "mecanismele" ce trebuiau zdrobite vor arăta, cu dură claritate, temeiurile reale ale unei politici care numai naţională n-a fost şi nu s-a putut numi ?