Dacã cineva ar fi avut, încã din 1990, ideea sã facã un top al celor mai bogaþi români – un Top (mãcar) 50, în nici un caz 300 – pe o asemenea listã Dinu Patriciu n-ar fi avut cum sã figureze, banii strânºi din meditaþiile pentru admiterea la arhitecturã calificându-l, cel mult, printre cei care aveau dreptul sã se înscrie pentru o Dacie.
ÃŽn schimb ar fi figurat un Iosif Constantin Drãgan, de o viaþã în capitalism, unde a adunat o avere impresionantã; ar fi figurat ºi Ion Þiriac, cu ce câºtigase din manageriatul sportiv – tenis ºi nataþie. Ar mai fi figurat, poate, Dan Voiculescu, prin asociatul sãu Fuad Sanbar din Liban sau din Cipru; poate ºi George Pãunescu, pe baza banilor adunaþi în alimentaþia publicã de fratele sãu Viorel; sau proaspãt repatriatul Ion Raþiu, cu tipografia adusã pe banii sãi pentru a-ºi edita „Cotidianul”.
17 ani mai târziu, cu excepþia lui Ion Raþiu, posibilii protagoniºti ai primii ediþii se aflã la locuri de cinste în TOP 300. Averile au sporit exponenþial, propulsându-i în elita bogãþiei mondiale. Un veritabil record, dacã ne gândim cã doar cu 17 ani în urmã, România era þara egalitãþii aproape perfecte (în jos) a membrilor sãi.
Cum se face cã, pe ultima sutã a competiþiei, un outsider – Dinu Patriciu – împietreºte asistenþa cu un finiº de zile mari, lasându-i la mare distanþã ºi pe Drãgan, ºi pe Þiriac, primii români care cocheteazã cu miliardul de dolari sau de euro? ÃŽntrebat, Patriciu ar rãspunde: sunt omul potrivit ºi m-am aflat la locul potrivit! Ceea ce este perfect adevãrat. Spre deosebire de alþi pretendenþi la un loc mai bun sub soarele bogaþilor, Patriciu a ºtiut când sã se debaraseze de balastul politic ºi sã se concentreze pe afaceri. A fost momentul 1997-1998, când liderul liberal aproape cã dispãruse de pe radarul politicii. A mai fost momentul 2003, când a avut forþa sã renunþe la politicã pentru afaceri. Au fost decizii corecte care, îmbinate cu ºtiinþa – sau intuiþia? – de a face afaceri bune l-au propulsat pânã în vârful piramidei.
De la înãlþimea celor 2 miliarde, Dinu Patriciu poate privi cu mai multã liniºte ºi spre politicã, ºi spre afaceri, ºi chiar spre prietenii sãi de la Parchet. Desprins în câºtigãtor, îºi însoþeºte succesul de o importantã miºcare pe tabla de ºah a politicii globale pe care petrolul poate genera manevre neaºteptate.