Valeriu Stoica face o figurã aparte în politica româneascã. El nu are charisma prin care mulþi dintre politicienii în curs sau expiraþi, înlocuiesc capacitatea de transformare a unui hobby în profesie. Are ºi un mic defect de vorbire, iar congestia aproape permanentã a feþei duce cu gândul la un complex generat de timiditate sau de vinovãþie. Valeriu Stoica a compensat însã aceste dificultãþi printr-o iuþealã de gândire care l-a fãcut sã ia, la timp, cele mai potrivite decizii. Unele capitale. Valeriu Stoica a hotãrât, în pofida reticenþelor unora dintre rivalii sãi reprezentativi din partid, ca liberalii sã nu-l mai susþinã în alegerile din 2000 pe Emil Constantinescu, în care a intuit nu doar câºtigãtorul întâmplãtor din '96, dar ºi perdantul sigur, victimã a algoritmului. Tot el este cel care a decis ca liberalii sã nu se mai înhame la cotiga hodorogitã a Convenþiei, lãsând-o cadou visãtorilor lor aliaþi þãrãniºti. Ambele decizii, însumate, au avut ca re zultat, salvarea, în ultimã instanþã, a Partidului Liberal de la dezastrul electoral ºi de la scoaterea în afara jocului parlamentar. Cã aceste decizii n-au excelat prin eticã, este una, dar între politicã ºi eticã existã suficient de multe punþi rupte ºi probabil cã într-o lume generatã exclusiv de eticã, politica n-ar mai avea ce sã caute. Cum lucrurile nu stau aºa, Valeriu Stoica binemeritã titlul de salvator al liberalismului, titlu care nu l-a scutit însã de consecinþele lipsei de recunoºtinþã din partea colegilor. Încolþit de aceºtia, Stoica a gãsit în el tãria pe care n-au gãsit-o alþi lideri politici, de a face pasul înapoi în momentul în care a simþit cã nu se mai bucurã de încrederea celor din jurul sãu, nedorind sã expunã formaþiunea unei noi sciziuni.Valeriu Stoica a revenit în avanscena politicã cu o propunere despre care sunt sigur cã a ºtiut cã va fi respinsã de cei vizaþi. Propunerea sa se înscrie în sfera logicii ºi a realismului politic - calitãþi insuficiente însã pentru a conduce, automat, la deciziile corespunzãtoare: unificarea celor douã partide care, împreunã, au obþinut excelentul scor de la locale. Stoica a fãcut-o, însã, convins cã a picurat 'otrava' care îºi va face mai devreme sau mai târziu efectul. Mai exact, în momentul în care miza va fi atât de mare, încât va prevala asupra unor ambiþii ºi orgolii personale sau de grup.