Valeriu Stoica face o figură aparte în politica românească. El nu are charisma prin care mulţi dintre politicienii în curs sau expiraţi, înlocuiesc capacitatea de transformare a unui hobby în profesie. Are şi un mic defect de vorbire, iar congestia aproape permanentă a feţei duce cu gândul la un complex generat de timiditate sau de vinovăţie. Valeriu Stoica a compensat însă aceste dificultăţi printr-o iuţeală de gândire care l-a făcut să ia, la timp, cele mai potrivite decizii. Unele capitale. Valeriu Stoica a hotărât, în pofida reticenţelor unora dintre rivalii săi reprezentativi din partid, ca liberalii să nu-l mai susţină în alegerile din 2000 pe Emil Constantinescu, în care a intuit nu doar câştigătorul întâmplător din '96, dar şi perdantul sigur, victimă a algoritmului. Tot el este cel care a decis ca liberalii să nu se mai înhame la cotiga hodorogită a Convenţiei, lăsând-o cadou visătorilor lor aliaţi ţărănişti. Ambele decizii, însumate, au avut ca re zultat, salvarea, în ultimă instanţă, a Partidului Liberal de la dezastrul electoral şi de la scoaterea în afara jocului parlamentar. Că aceste decizii n-au excelat prin etică, este una, dar între politică şi etică există suficient de multe punţi rupte şi probabil că într-o lume generată exclusiv de etică, politica n-ar mai avea ce să caute. Cum lucrurile nu stau aşa, Valeriu Stoica binemerită titlul de salvator al liberalismului, titlu care nu l-a scutit însă de consecinţele lipsei de recunoştinţă din partea colegilor. Încolţit de aceştia, Stoica a găsit în el tăria pe care n-au găsit-o alţi lideri politici, de a face pasul înapoi în momentul în care a simţit că nu se mai bucură de încrederea celor din jurul său, nedorind să expună formaţiunea unei noi sciziuni.Valeriu Stoica a revenit în avanscena politică cu o propunere despre care sunt sigur că a ştiut că va fi respinsă de cei vizaţi. Propunerea sa se înscrie în sfera logicii şi a realismului politic - calităţi insuficiente însă pentru a conduce, automat, la deciziile corespunzătoare: unificarea celor două partide care, împreună, au obţinut excelentul scor de la locale. Stoica a făcut-o, însă, convins că a picurat 'otrava' care îşi va face mai devreme sau mai târziu efectul. Mai exact, în momentul în care miza va fi atât de mare, încât va prevala asupra unor ambiţii şi orgolii personale sau de grup.