Sub ochii noştri se întâmplă ceea ce era previzibil să se întâmple: oraşul se sufocă sub presiunea unei circulaţii rutiere ale cărei cote se amplifică parcă de la o oră la alta. A devenit o chestiune de rutină parcurgerea arterelor centrale în ritm de melc în timpul după-amiezii, iar intersecţiile nesemaforizate dau migrene celor aflaţi pe sensurile fără prioritate. Prezenţa poliţiştilor în intersecţii, rară şi simbolică, nu schimbă nimic din realitatea dezarmantă a unui oraş cotropit pur şi simplu de vehicule. Despre locuri şi spaţii de parcare - nici măcar să nu mai vorbim.

Spuneam că fenomenul era previzibil. Indicele de motorizare, ţinut sub control strict de Ceausescu, a crescut în cinci ani de câteva ori, sub impactul unui import masiv de maşini de mâna a doua şi a treia. Cei care ar fi trebuit să prevadă soluţii şi alternative asistă, tot de cinci ani, ca la spectacol, la drama înmormântării circulaţiei într-un oraş şi aşa fără artere de legătură şi ocolire, cu pasaje puţine şi nefuncţionale, cu o sistematizare precară. Regăsim în acest domeniu lipsa de perspectivă a unui întreg sistem bazat pe improvizaţie şi neglijenţă.

Ne vom trezi, tot ca de obicei, când ceea ce trebuia făcut la timpul său se va putea realiza de câteva ori mai greu şi incomparabil mai scump.