S-auzi şi să nu-ţi vină să crezi: cineva care, invitat să se aşeze în fotoliul de preşedinte de partid, refuză! Refuză un obiect pentru care se duc, de regulă, bătălii dure, folosindu-se aproape orice mijloace. Un obiect care conferă, teoretic cel puţin, autoritate, influenţă, putere. Gestul aparţine lui Theodor Stolojan.   Tip eminamente modest, care n-a luptat niciodată pentru a se căţăra pe scena ierarhiei, dar care ajuns până în vârful acestuia antrenat de conjunctură şi de crize. A fost ministru de finanţe în primul guvern ales, al lui Petre Roman.   A demisionat în momentul în care a considerat că i se cere să facă lucruri în care nu crede şi pe care nu le consideră oportune. A devenit prim-ministru într-o situaţie de criză majoră, când aproape nimeni dintre politicienii momentului, nu era dispus să-şi asume o asemenea responsabilitate cu riscurile de rigoare. A stat 11 luni într-o funcţie în care prima lui obligaţie era să reziste presiunilor sindicale şi hemoragiei financiare.   A comis cea mai mare împietate fiscală, confiscând valuta agenţilor economici când în visteria ţării mai rămăseseră vreo doi galbeni. A coabitat cu un cabinet multicolor, în care se ciocneau interesele FSN-iste cu cele liberale sau agrare. A gestionat scrutinul electoral, încheiat fără zguduiri majore, după care şi-a luat tălpăşiţa spre zări mai senine din punct de vedere fiscal.   A fost înalt funcţionar la FMI. I-a urecheat pe moldovenii şi pe tedjici pentru erorile reformei şi, după încheierea stagiului, şi-a făcut un hotel şi o platformă apartid. A cochetat cu PDSR-ul, cu APR-ul şi s-a decis, finalmente pentru liberali. S-a înhămat, adică, la o şaretă prea descheiată pentru a atinge potoul prezidenţialelor. A obţinut o funcţie onorifică într-un partid care a reuşit să-şi păstreze identitatea parlamentară, cu preţul redeclanşării luptelor interne pentru putere. Iată un trseu politic care, în parte îi explică refuzul: de ce s-ar mai aşeza în scaunul dlui Stoica? Ca să se lupte el cu Patriciu? Ca să devină el "şef de gară la Lehliu"? Poate că Theodor Stolojan s-a săturat să tot fie omul de sacrificiu. Poate că a aflat că poate obţine - în altă parte - ceva mai profitabil decât funcţia onorifică de liberal-şef.