Astãzi Ceauºescu ar fi împlinit 82 de ani. Celor care au uitat deja, am sã încerc sã le reamintesc ce însemna acest lucru acum nu mai mult de 11 ani.
Era veritabila sãrbãtoare naþionalã a unei þãri purtate, în zbor, spre cele mai înalte culmi de progres ºi civilizaþie de cãtre fiul care se naºte o datã la o mie de ani! Pe lângã strãlucirea crescândã a acestei zile, toate celelalte sãrbãtori pãleau. ªi tradiþionalele 23 August ºi 1Mai, dar ºi 1 Decembrie, reconsiderat pe principiile naþionaliste ce împãnaserã socialismul original al românilor.
Iar 24 Ianuarie, prima Unire, se veºtejea pur ºi simplu sub strãlucirea lui 26. Corul osanalelor se înãlþa an de an, tot mai vibrant ºi nai emoþionant. Nu exista voce de bas politic, tenor din lumea artei, soprane ºi altiste din miºcarea de femei care sã nu-ºi exprime adeziunea faþã de cel mai iubit fiu ºi faþã de opera-i nemuritoare. Mai de bunã voie, mai mânaþi de la spate, cetãþeni marcanþi ºi cetãþeni simpli îºi arãtau devotamentul în cuvinte ales meºteºugite în laboratoarele exigente ale propagandei de partid, care gãsise aceastã perversã soluþie de anihilare a oricãrei, rezistenþe: cine nu e cu noi în corul de lãudãtori, nu existã! ªi oamenii doreau sã existe, cu preþul acestui compromis pe care sperau ca istoria sã-l îngroape în valuri de uitare. S-a vorbit, poate nu suficient de mult, despre fenomenul aberant al cultului personalitãþii. ªi cea mai comodã explicaþie a fost aceea de a arunca întreaga vinã asupra celui dispãrut. Fãrã a se apleca o privire criticã asupra mecanismului care a fãcut din noi o þarã afro-asiaticã în materie de adulaþie. ÃŽncerc sã cred cã beneficiarul îºi dãdea seama de exagerãri, dar ca orice paranoic, ajuns dependent de drogul iubirii poporului, nu mai putea (ºi nu mai dorea) sã înfrâneze elanul cântãtorilor în stranã. Pentru cã aceºtia sunt creatorii fenomenului, cei care l-au întreþinut la foc încins, care i-au gãsit noi ºi sclipitoare artificii, care l-au „înnobilat" cu talent artistic ºi gazetãresc. Fãrã ei, Ceauºescu n-ar fi putut sã se autoridice în slãvi, sã se drapeze în haina omului providenþial într-un veac de aur. Ceauºescu a dat socotealã cu viaþa. Ei, pãrinþi naturali ai cultului, când vor da? Mãcar cu onoarea?