Nu pot să recurg decât la tânguiosul titlu al emisiunii lui Mircea Toma în faţa spectacolului stupefiant pe care-l oferă presa devenită ea însăşi subiect de presă într-o manieră în care confraţii de pe alte meleaguri ar putea rămâne muţi de uimire.Cu orgoliile sale de navă amiral a presei româneşti, rămase de pe vremea în care tirajul său umilea concurenţa (dar asta se întâmpla prin '93-'94); 'Evenimentul zilei' îşi scrie propria sa telenovelă, în stradă. Şi o scrie într-un mod confuz şi trist. Protestând vehement faţă de însăşi ideea de economie de piaţă, ai cărei apostoli jurnaliştii săi s-au considerat a fi fără prea multă justificare. Ce se întâmplă - sau s-a întâmplat - în fond la Evenimentul Zilei?După 'revoluţia' gazetărească din '92 a lui Cristoiu a reuşit să penetreze piaţa lecturii autohtone cu un tabloid a la roumaine, în care coabitau celebra găină cu pui vii şi comentariile politice vitriolante ale fondatorului. Evenimentul a cunoscut impresionante suişuri şi coborâşuri de tiraj, odată cu influenţa exercitată asupra cititorilor săi. În '97 s-a produs primul 'puci', care l-a înlăturat - cu sprijin de la Cotroceni - pe Cristoiu de la conducerea ziarului, pentru că acesta devenise incomod şi pentru noua putere. Atunci el n-a scris comentarii demascatoare la adresa lui Cârciog , n-a făcut conferinţe de presă şi nici n-a protestat în faţa ambasadei Rusiei. Şi-a luat cărţile în traistă şi a plecat spre alte orizonturi, înţelegând cu amărăciunea de rigoare - care sunt regulile pieţei. Adică exact lucrul pe care nu l-au înţeles cei din echipa de acum. Conferinţele lor de presă şi demonstraţiile din faţa ambasadei Elveţiei (va interveni, oare, guvernul elveţian?) sau a delegaţiei Comisiei Europene (ce părere are Barroso despre ce se îmtâmplă la Bucureşti?) ar putea fi cel puţin comice dacă n-ar fi penibile. Pentru că a acuza grupul elveţian de legături oculte cu Puterea(culmea, cu una care tocmai a căzut) denotă o necunoaştere flagrantă a mecanismelor manageriale ale unuia dintre cele mai puternice trusturi de presă din Europa. Ringier schimbă oameni şi la Zurich, dar aceştia nu ies în stradă şi nu reclamă la cancelaria federală aceste decizii. Pentru că acolo există o solidă cultură a afacerilor. Ceea ce la noi, lipseşte după 15 ani de buchiseală şi de tânjeală. Presa este o afacere ca oricare alta. Are o expunere mai amplă, dar mecanismele ei sunt aceleaşi. Nerecunoaşterea lor nu face decât să marcheze o puternică nostalgie după formulele totalitare, în care deciziile se luau de la secţia de presă a CC-ului, care-i şi putea urechea pe cei care se opuneau liniei partidului. Relaţia dintre politica redacţională şi cea comercială este una delicată, cu numeroase întrepătrunderi şi nu puţine contradicţii. A încerca să le pui în parametrii unor aşa zise criterii democratice este cel puţin o naivitate. O naivitate, din păcate, reală. PS: Stupefiant şi apelul CRP care cere patronatului să aplice o anumită linie redacţională. Sunt curios cum ar lua o astfel de recomandare chiar semnatarii apelului, în propria lor ogradă.