A devenit aproape un loc comun îngrijorarea și preocuparea politicianului față de ceea ce se întâmplă în partidele adverse. În sensul abordării critice a acelor aspecte care nu par în regulă, sau nu se derulează așa cum li s-ar părea normal autorilor.
Este o mostră de altruism? Să fie reală îngrijorarea președintelui Băsescu față de starea de lucruri din PSD? În cazul în care dl. Băsescu ar fi – așa cum se proclamă cu fiecare prilej - un președinte al tuturor „românilor”, ar putea să pară reală. Dar președintele nu face nici un secret că înainte de toate se consideră președintele democrat – liberalilor. De pe această poziție, criticile sale la adresa social – democraților nu mai pot fi catalogate altfel decât crasă ipocrizie. De ce-ar vrea Băsescu să meargă lucrurile mai bine în PSD? De ce să vrea acolo oameni mai competenți decât cei aflați în acest moment la conducere? Ca să aibă un adversar mai puternic? Să fim serioși: cred că cea mai arzătoare dorință a d-lui Băsescu ar fi să-l vadă în fruntea social – democraților pe Vanghelie. Nu că n-ar putea fi bun, ci pentru că l-ar putea manevra mai bine, cunoscându-l mai bine și împărtășindu-i stilul și mentalitățile.
De ce ar vrea dl. Băsescu un președinte mai bun pentru liberali? Când tocmai domnia sa, în bună înțelegere cu suferindul Stolojan, l-a ales pe Tăriceanu? Ce ar putea să nu-i convină în actuala situație, în care PNL-ul este clar pe tobogan? Un alt președinte, mai cooperant? Poate. Dar unul care să se dea legat de mâini și de gură partidului prezidențial. Un PNL independent nu face decât să-i încurce planurile. Nici ce se întâmplă pe la unguri nu-i place președintelui tuturor românilor de etnie maghiară. De aia îi și încurajează de disidenți. Destul cu partidul unic maghiar, cel gata să facă coaliție cu orice putere ca să ajungă la guvernare. Și să ia o felie din tortul celorlalți.
Această metodă de dezbatere politică aduce mult cu bârfa de la mahala. În care, la un pahar de vorbă vecinii se critică între ei pentru ce li se pare că nu merge la ceilalți ca la ei. Este o tendință stângace și niciodată reușită de a impune altora niște standardele proprii.
Băsescu ar vrea să impună standardul său personal în întreaga politică românească. Rezultatul este însă altul: o coaliție tot mai îndârjită a celorlalte partide împotriva celui personal.