Cu mândria unui copil care s-a cocoţat pe acoperişul casei ca să se dea mare în faţa colegilor de joacă, ministrul Ungureanu îşi trâmbiţează, într-o coferinţă de presă-bilanţ, cea mai importantă realizare a mandatului său de un an: a parcurs 82.000 km - de două ori înconjurul pământului pe la Ecuator! De parcă ar fi fost angrenat în concursul 'cine zboară mai mult pe banii statului', el crede că simplul fapt de a fi stat mai mult prin hoteluri decât acasă se răsfrânge benefic asupra României, graţie unei diplomaţii iute de picior. Din păcate dl Ungureanu nu prea se poate lăuda şi cu alte realizări. Plimbările sale prin lume n-au prea lăsat 'dâre', vorba şefului său direct pe linie de politică externă, ele fiind mai degrabă acţiuni de uzură. A te afla în scurte vizite pe la Bucureşti e o calitate ce începe să fie definitorie pentru miniştrii noştri de Externe, care consideră că simpla lor prezenţă în cât mai multe locuri de pe mapamond rezolvă problema imaginii şi prestigiului României. E drept că nici Mircea Geoană nu ne prea răsfăţa cu prezenţa sa la Bucureşti, cât a deţinut portofoliul pe care l-a moştenit Ungureanu, dar parcă  turneele lui mai aveau un rost. Marcat de tutela incomodă a preşedintelui, a cărui agendă este destul de greu de înţeles, lui Ungureanu nu i-a rămas să joace decât cartea insistenţei. Din peregrinările sale este destul de greu să înţelegi care este noua filosofie de politică externă a României - în caz că aceasta există. Poţi însă să-ţi dai seama cu uşurinţă că unele mişcări se fac 'la plesneală', cu rezultate pe măsură. Şi aici nu pot să nu menţionez iniţiativa ministrului de a vizita, în plină criză a ostaticilor, Siria, şi de a solicita preşedintelui Assad sprijin pentru eliberarea ziariştilor români, sprijin care a fost condiţionat de primirea unei invitaţii oficiale de a vizita România. Lucru pe care, din motive evidente, ministrul n-a putut să-l facă, plasând afacerea într-o nouă situaţie de criză.
Probabil că anul viitor ministrul Ungureanu îşi va bate propriul record şi va umbla de trei ori lungimea Ecuatorului, de-a lungul şi de-a latul unei lumi pentru care România înseamnă tot mai puţin. Performanţă pe care va putea, măcar, să o înscrie în Guiness Book...