Pe şeful diplomaţiei române l-a luat, evident, gura pe dinainte când a afirmat – într-un talk-show, nu într-o manifestare oficială – că indivizii de teapa lui Mailat ar trebui „emigraţi” pe undeva printr-un deşert unde am putea achiziţiona o porţiune de teren care să-i adăpostească.
Un diplomat nu are voie, aproape niciodată, să spună ce gândeşte - şi asta ar fi fost prima lecţie pe care dl Cioroianu ar fi trebuit să şi-o însuşească după preluarea – ştiu cu câtă dificultate – a portofoliului Externelor. Un om simplu nu poate fi împiedicat să gândească şi să afirme ceea ce gândeşte – chiar dacă chestiunea respectivă reprezintă un tabu. E vorba, în ultimă instanţă, de sacrosanctul drept la liberă exprimare. Sunt sigur că nu puţini dintre cei care l-au ascultat pe dl ministru i-au dat dreptate, deşi opinia domniei sale nu era mai mult decât o figură de stil, pentru că nu cred că cineva se îndoieşte de imposibilitatea unui atare proiect. Şi nici nu cred – cum s-au grăbit unele organizaţii care consumă bani publici nefăcând nimic altceva decât gălăgie, atunci când li se iveşte câte o ocazie – că dl ministru a emis altceva decât o vorbă „de năduf” şi că i-a trecut prin minte că s-ar putea face în aceste cazuri selecţii pe criterii etnice. Mărturisc că şi mie mi-ar place (am trăit-o doar pe pielea mea) ca cei predispuşi să-ţi dea în cap şi să-ţi ia viaţa pentru ce ai prin buzunare ar trebui izolaţi şi puşi la adăpost de tentaţia de a-şi exersa impulsurile pe seama celor alături de care convieţuiesc. Problema care ar trebui să-l pună serios pe gânduri pe dl ministru nu este eventualitatea unei demisii din acest motiv – să fim serioşi – ci gradul îngrijorător de izolare şi de nesimţire pe care-l manifestă nu puţini dintre cei pe care-i trimitem peste hotare, pe salarii uneori mult prea bune, ca să ne reprezinte şi ca să apere interesele conaţionalilor noştri. Faptul că Mailat ar fi intenţionat să se întoarcă în ţară, dar funcţionarii de la consulat n-ar fi catadixit să-i dea sprijinul necesar, variantă, totuşi, neconfirmată, i-ar transforma pe aceştia în veritabili coautori ai asasinatului de la Roma. Dacă dl Cioroianu vrea să facă o faptă bună, aceasta n-ar fi alta decât primenirea rapidă a ofiiciilor diplomatice şi înlocuirea plictisiţilor şi comozilor la post cu oameni noi, cărora realmente să le pese. Ştiu că pentru asta trebuie să învingă caracatiţa relaţiilor şi pilelor din minister, dar ocazia este unică şi nu trebuie ratată.