Românii au câteva fixuri pe care le-au inoculat cele mai bine de cinci decenii de dictaturã mai durã sau mai blândã: unul dintre ele este rolul nefast al consoartelor de conducãtori; al doilea este intrarea în legendã a localitãții natale a conducãtorilor. Acest de-al doilea fix - ca și primul dealtfel - a plecat odatã cu învârtoșarea în scaun a lui Ceaușescu.Gheorghiu Dej ieșea nițel de sub tipare.N-a avut consoartã, iar în Moineștiul sãu natal n-a prea cãlcat.În general, Dej, individ mai rudimentar și mai brutal decât succesorul sãu, a avut o "presã" mai bunã în popor. Simpatia venea dinspre defectele sale, care-l fãceau, poate, mai uman - deși nu era cazul.La Ceaușescu au fost detestate tocmai acele trãsãturi care ar fi putut fi considerate calitãți: o anumitã modestie a traiului, austeritatea, rigiditatea moralã , fidelitatea familialã.Toate acestea veneau dintr-o legendã țesutã în jurul valorilor tradiționale cultivate, chipurile, în familia și în gospodãria țãrãneascã de la Scornicești.Aura conducãtorilor s-a rãsfrânt asupra geografiei și propaganda de partid ajunsese sã facã din amãrâtul sat de mincinoși (scornitori!) un model și un etalon de virtuți. La Scornicești totul era posibil, dupã scenarii bine știut și cu bãtaie clarã. În mintea românilor, Scorniceștii sunt strâns legați de ideea tratamentului preferențial și al relației oculte între Putere și Geografie. Dl Adrian Nãstase nu s-a nãscut la Cornu, ci la Tãrtãșești, o comunã de pe lângã București, vestitã pentru producțiile sale de varzã și cartofi, dar lipsitã de orice sclipici natural.La Cornu, premierul a ajuns întâmplãtor și când nu era atât de mare cât e azi.I-a plãcut, si-a luat un loc, a construit o casã și îi place sã-și petreacã acolo câte un week-end.Nimic spectaculos din acest punct de vedere.Doar cã imaginația și adulația o mai iau din când în când razna.Nu zic cã premierul n-ar trebui sã mai punã câte-o pilã pentru localitatea ce-l gãzduiește.Doamne ferește!Doar cã zelul celor care vor sã-i facã pe plac riscã sã transforme Cornu într-un nou Scornicești, cu conotațiile negative de rigoare.Mai ales atâta timp cât din partea sa nu survine nici o nemulțumire tempor izatoare... |