Înainte de a părăsi America, în timpul vizitei-fulger la Washington, președintele Băsescu a avut o întâlnire cu reprezentanți ai comunității românești cărora le-a explicat de ce a fost atât de secretos programul acesteia: "N-am vrut ca vizita să fie distusă de vorbe și de analiști TV,avem talentul acesta."
Practic, prin această declarație președintele n-a făcut decât să exporte pe pământ american comportamentul în război cu presa (o parte a ei) de acasă. Chestiunea este de-acum cronică, pentru că de aproape șapte ani între Cotroceni și redutele mogulilor se poartă un război de uzură în care fiecare parte atacă și este atacată fără ca ceva din geografia conflictului să se schimbe. După ani buni, de armonie cu jurnalistii, pe care a speculat-o cât a putut când a fost în opoziție, răsfățat de aceeași presă care-i caută azi nod în papură, Traian Băsescu s-a trezit în fața unei realități dure.
Ca președinte, a fost nevoit să suporte ceea ce, la rândul lor, suportaseră Iliescu și Constantinescu: o cenzură constantă a gesturilor și acțiunilor sale, în calitatea de învingător în bătălia electorală.
La fel ca Iliescu și Constantinescu, Băsescu n-a înțeles care este mecanismul intern al presei: acela de a rezona mai degrabă la erori și imperfecțiuni decât la realizări - pe care le consideră uzuale fișei postului. De aceea și astăzi,lăudarea - în scris sau prin viu grai - a faptelor bune ale guvernanților ridică suspiciuni față de obiectivitatea respectului emitent, în timp ce critica exprimă atitudinea firească, a unui veritabil "câine de pază" al democrației. În loc să reacționeze negativ și să-și arate colții la fiecare atac, cred că Traian Băsescu ar trebui să fie recunoscătir acestei puteri din umbră care îl mai ferește de tentația unor gesturi și inițiative neconforme cu statutul său.
Desigur,nici excesele presei nu sunt pardonabile. Ele se înscriu, însă,în mecanismele exceselor generale, generate fiind la rândul lor de intoleranța sau chiar dereaua credință a unora dintre reprezentanții autorităților. La o revedere critică a parcursului, aceștia vor putea vedea cu ușurință că "cenzura" presei este cea care a făcut ca mulți dintre ei să nu intre în pușcărie sau să nu eșueze în afara cadrului democratic.
Logic și firesc ar fi să privim vizita președintelui nostru mai puțin din perspectiva pragmatică a adepților principiului "Marelui Licurici", și mai mult din aceea a efortului României de a ieși din izolarea la care inconsecvențele și erorile comise în ultimii ani au împins-o. Prefer să văd în dialogul dintre Obama și Băsescu un subiect de analiză geostrategică decât unul de bârfă vulgară. Pentru asta, însă, președintele este cel care trebuie să facă primul pas. |