„Când China se va trezi, lumea se va cutremura” – spunea, cu douã secole în urmã un faimos personaj istoric de pe meleaguri franþuzeºti. Chestia cu cutremurul s-a adeverit taman sãptãmâna trecutã când la Beijing a poposit premierul român, într-una dintre rarele sale vizite oficiale externe. N-aº bãga mâna în foc cã existã o relaþie funcþionalã între cele douã evenimente, dar faptul e fapt. Poate cã China s-a cutremurat doar la constatarea cã. dupã mai bine de zece ani, românii s-au mai deºteptat din somnul raþiunii în care i-a cufundat competiþia politicã internã, în care subiectul „China” a fost evitat, de unii dintr-o jenã ce þinea de posibile afilieri ideologice, iar de alþii din ignoranþã de acelaºi tip.
Premierul român, Boc pe nume, a luat drumul Chinei cu un pachet masiv de propuneri cu care sperã sã atragã marele investitor care este statul chinez. Poate cel mai mare din câþi sunt la ora asta. ªi singurul cu rating de þarã de 3A, valabil. Numai cã gestul sãu este tardiv.
Am avut ºansa de a mã afla în grupurile de ziariºti care au participat la vizitele oficiale în China ale diferiþilor demnitari români. De fiecare datã chinezii îºi arãtau disponibilitatea de a investi în România ºi veneau chiar ei cu propuneri concrete. Podul dintre Galaþi ºi Tulcea, de peste Dunãre, a fost ideea lor. La fel ºi centura Capitalei. La fel ºi câteva societãþi mixte de telecomunicaþii. Delegaþiile române se întreceau acasã cu propunerile ºi le aruncau prin sertare. O vreme motivul invocat a fost cã Uniunea Europeanã, în care ne pregãteam sã intrãm, n-ar privi cu ochi buni o apropiere de China, în dauna intereselor occidentale. De fapt, toate proiectele au cãzut la „examenul ºpãgii”: s-a calculat ce-ar putea ieºi pe lângã contracte, comisioane, ºi s-a constatat cã nimic. Chinezii nu dãdeau ºpagã. Pentru cã în spatele lor era statul, care-i împuºca pe stadioane pe primitorii ºi dãtãtorii de sume necontabilizate. ªi s-a mers înainte pe vechile reþete. ÃŽn loc sã se facã autostrãzi cu chinezii, care ofereau ºi finanþarea, s-au preferat companii americane sau locale cu care se putea trata onorabil.
China a manifestat, în ultimii 20 de ani, o neaºteaptatã ºi surprinzãtoare înþelegere faþã de o Românie care tocmai dãduse de pãmânt cu „nobilele idealuri” pe care ea le mai preþuia. Chinezii au fost primii care ne-au oferit un ajutor nerambursabil (cicã gãsiserã o datorie mare veche, uitatã) când ne era mai greu. Ne-au primit cu onoruri pe care de regulã le rezervau naþiunilor importante. Au venit la noi ºi au suportat cu înþelegere afronturi protocolare pentru care alþii ne-ar fi declarat rãzboi. ªi au tot aºteptat un semn de bun simþ din partea noastrã.
Cel de acum e posibil sã fie tardiv. Pe tabla de ºah a lumii, din punct de vedere politic, România nu mai înseamnã nimic. Economic – nici atât, în timp ce China devine stãpânul jocului. S-ar putea ca o nouã generaþie pragmaticã de la Beijing sã nu mai þinã cont de nostalgiile liderilor care au învãþat româneºte la Bucureºti ºi se mai delecteazã citindu-l pe Eminescu sau cântând romanþe ºi sã spunã: Basta! Cine sunt ãºtia? ªi ce naiba mai vor, acum, de la noi?
|
| Accesari:
3285
|
Adauga o opinie