Ceva mai târziu decât ar fi impus-o decența, Teodor Stolojan a anunțat că-și dă demisia dintr-o funcție pe care a ocupat-o, aproape doi ani, fără nici un temei moral. Aproape concomitent, Partidul Național Liberal a anunțat, la rândul său, că-l exclude din partid. O figură de stil, aproape, atâta timp cât, prin lege, Stolojan ar fi trebuit el însuși să demisioneze din partid, odată cu preluarea funcției de sfătuitor al noului președinte. Dar acestea au devenit, în ultima vreme, simple mofturi de care nimeni nu mai ține cont. Cele două acte coroborate cu lansarea platformei de la Pitești, constituie o veritabilă sinucidere politică a celui care a fost Teodor Stolojan. A apărut pe firmamentul politic al patriei cu discreție, ca ministru al finanțelor în guvernul de după alegerile din mai '90. A demisionat cu puțin înainte de liberalizarea prețurilor, datorită unor neconcordanțe de viziune cu premierul Roman. După mineriada din septembrie 91, când s-a pus problema unui guvern de urgență, care să pregătească alegerile din '92, cineva și-a adus aminte de el și i l-a propus lui Iliescu, care l-a validat în funcția de premier. Pe fondul crizei generale, cu ample mișcări sindicale, Stolojan s-a remarcat prin încăpățânarea cu care s-a împotrivit cererilor ultimative ale sindicaliștilor. 'Am să negociez până o să cad lat sub birou' - a fost replica ce s-a întipărit în mintea oamenilor sătui de agitație și de tulburare. Stolojan părea să fie omul potrivit pentru a le stopa. În anul în care s-a aflat la cârma Executivului n-a făcut nimic, cu excepția, poate, a unei măsuri care putea să aibă efecte catastrofale - naționalizarea valutei. Din fericire, n-a avut iar Stolojan a rămas în memoria publică ca un politician ferm și stăpân pe sine. A renunțat la politică în favoarea unui salariu bun la Banca Mondială. A revenit, după încheierea misiunii, pentru a-i face campanie lui Iliescu, la alegerile din '96. A petrecut câțiva ani elaborând formule politice, sponsorizat de Tofan. S-a înscris în cursa prezidențială în 2000, neobținând mare lucru. În noul moment de criză liberală, Stoica, în pierdere de autoritate, a văzut în el soluția unui soi de 'principe Carol', adus din afară, ca să-i țină uniți pe urmașii Brătienilor. S-a remarcat prin încăpățânarea cu care a stăvilit tradiționalele disidențe și a forțat, practic, formarea Alianței. A capotat surprinzător în campanie, deschizându-i calea spre vârfuri lui Traian Băsescu. Stolojan iese dintr-un partid cu care n-a prea avut nimic în comun, propunându-și ciudatul obiectiv de a-l reforma din afară. Lansează pripit o platformă fără suport și se dă în stambă alături de câțiva protestatari din motive de înlăturare de la ciolan. Din acest moment, Theodor Stolojan intră în galeria 'foștilor'. Viitorul său e oriunde altundeva, dar nu în politică...
|