Dacã exceptãm ieºirea din Executiv a doamnei Mona Muscã, la cerere, putem considera cã guvernul Tãriceanu se aflã, dupã ºapte luni, în faþa primului sãu exerciþiu de remaniere. O operaþiune incontestabil mai dificilã în cazul unei Alianþe, decât în acela al unui partid 'unic' aflat la putere. Dacã nu mã înºel, tot pe la vreo ºapte luni s-a produs prima remaniere a guvernului Ciorbea, iar unul dintre primii miniºtri aflaþi pe lista de înlocuiri a fost tocmai Cãlin Popescu Tãriceanu, titular, ce nu a reuºit sã confirme la Industrie ºi Comerþ. Pentru aceastã miºcare, Ciorbea a avut nevoie de acceptul tuturor celor 'trei' grei aflaþi atunci într-o coaliþie, în care luptele interne erau mult mai intense ºi mai dure decât cele de astãzi, în condiþiile în care Ciorbea era susþinut de preºedintele Constantinescu, dar respins aproape în bloc, de liderii partidelor. Remanierea de acum, în pofida extrem de slabelor performanþe ale Guvernului de 'strânsurã', alcãtuit în pripã, dupã neaºteptata manevrã a lui Bãsescu care a încredinþat 'direct' formarea noului guvern Coaliþiei, survine cu o întârziere care costã. Pentru cã ineficacitatea majoritãþii titularilor - ºi aici nu mai este vorba doar de 'lista secretã' care se vehiculeazã în prezent - face ca sentimentul cã aproape nimic nu se miºcã, nu progreseazã sã devinã tot mai stresant. 'Echilibrul de forþe' din Alianþã face ºi el ca aceastã reparaþie din mers sã corespundã mai degrabã paritãþii convenite, decât necesarului real de 'piese uzate'. Pentru cã domnii Seculici, Cintezã, Popescu, Dinga ºi doamna Sulfina Barbu nu sunt cu mult mai slabi decât Atanasiu de la Apãrare, de pildã, sau chiar decât Ungureanu de la Externe, ca sã-i pomenesc doar pe cei despre care se mai ºtie câte ceva, pentru cã, aceasta e realitatea: în guvernul Tãriceanu lucreazã, dupã ºapte luni, numeroºi anonimi, despre care nici mãcar propriul personal nu a auzit mare lucru. Altã problemã majorã este aceea cã, dacã se ajunge pânã la urmã la o înþelegere cantitativã (atâþia de-ai noºtri ºi atâþia de-ai voºtri) nimic nu justificã speranþa cã înlocuitorii vor fi cu o iotã mai buni decât cei ce vor fi demiºi. Peste toatã aceastã tevaturã vine, la final, votul sau veto-ul prezidenþial, pentru cã Traian Bãsescu îºi rezervã posibilitatea de a-i face surprize unui premier cu care nu mai comunicã decât prin presã. |