Nimic nou nici pe planul diplomației: când, din diverse motive, relațiile dintre două țări se tensionează, prima măsură concretă este expulzarea unuia sau mai multor funcționari diplomatici. Motivele nici nu mai contează, ele se confecționează pe loc și, oricum, nimeni nu-și mai pierde vremea să le verifice sau să le conteste. Mișcarea următoarea este expulzarea, la paritate, de către cealaltă țară, a unuia sau mai multor diplomați de rang echivalent. Și așa mai departe ca la șah: îmi iei pionul - îți iau pionul; imi iei calul - îți iau calul; îmi iei nebunul Nebunia merge, uneori, până la declanșarea unui război. Nu este, bineînțeles, cazul proaspătului conflict româno-basarabean, care amenință să măture toate podurile de flori care s-au așternut cu răbdare peste Prut. România și Moldova se află într-o situație unică în istoria lor comună sau separată: au devenit, una pentru cealaltă, "non grata". Cu sprijinul, e adevărat, al liderilor lor, aleși în mod democratic. Nu este un conflict ideologic - pentru că nici românii nu sunt atât de democrați și de capitaliști cum le-ar place să fie, și nici basarabenii atât de comuniști și de totalitari, cum le-ar place lui Voronin&Comp. La urma-urmelor, românii și moldovenii sunt oameni normali, cu frica lui Dumnezeu și care ar vrea să trăiască mai bine - cu deosebirea că unii l-au crezut pe cel care le-a promis că singura șansă de a ieși din mizerie este întoarcerea la comunism. În rest, conflictul este unul prefabricat și care pleacă de la imposibilitatea practică a partidului lui Voronin de a-și împlini promisiunile electorale. Și atunci, firește, trebuie inventate motive. Cu atât mai ușor de găsit cu cât guvernul moldovean, în loc să vadă cum poate produce mai multă hrană și energie pentru populație, a crezut că mai importantă este obligativitatea limbii ruse în școli și revenirea la împărțirea teritorială de pe vremea lui Brejnev. Dincolo de evidența acestor manevre, un lucru rămâne de discutat: n-aș băga mâna în foc că atașatul nostru militar ar fi chiar așa de "nevinovat". Probabil că s-a învârtit și el printre manifestanți, unde l-au filat foștii kagebiști. Și poate că, pe fondul acesta tensionat, oamenii noștri de la Chișinău stăteau mai bine pe-acasă, decât să se dea în stambă. Nu de alta, dar mi-e greu să cred că, prin '90, guvernanților noștri le-ar fi plăcut să-i vadă prin Piața Universității, îmbărbătându-i pe golani, pe atașații militari ai Rusiei (că Moldova n-avea încă). |