Întâmplarea a fãcut ca la sfârºitul sãptãmânii trecute sã mã aflu în asistenþa unui eveniment pe care presa nu l-a mediatizat cu fervoarea pe care o depune când e vorba despre o prezentare de modã sau despre o acþiune mondenã. Nici publicul prezent nu a fost pe mãsura calitãþii ºi prefer sã înrezistrez jumãtatea plinã a unei sãli care a compensat prin coeficientul de calitate.

Despre ce este vorba: FederaÞiile clubului UNESCO din România au hotãrât sã recompenseze moral, prin diplome de excelenÞã, câteva dintre vârfurile medicinei româneºti. De ce acum când fac vâlvã cazurile de malpraxis sau de neglijenÞã din spitale? Tocmai de aceea: pentru a reminti celor care doresc sã afle, cã ceea ce caracterizeazã medicina româneascã nu sunt aceste cazuri, mai izolate ºi mai puÞin semnificative decât zgomotul fãcut În jurul lor de mass media. A spus-o ºi Paula Iacob, organizatoarea manifestãrii ºi au spus-o chiar ºi invitaÞii-ºi laureaÞii manifestãrii, nume demne de tot respectul prin devotamentul faÞã de profesie ºi performanÞele manifestate În carierã.

Au luat loc pe scenã, aºteptând sã-ºi primeascã diplomele, ºi sã zicã, cu acest prilej, câteva cuvinte, academicieni ºi profesori de talia lui Constantin Popa, Ioan Lascãr, Eugen Ciofu, Dorin Sarafoleanu, E.Apetrei ºi Andrei Firicã. SomitãÞi În domenii ca neurologie, cardiologie, ORL, ortopedie, chirurgie, aceºtia ºi-au construit o carierã solidã prin muncã neÎntreruptã, studiu continuu ºi devotament faÞã de pacient. Fiecare dintre ei a simÞit nevoia ca În cele câteva cuvinte pe care au fost invitaÞi sã le rosteascã, sã menÞioneze locul disciplinei lor În ansamblul sistemului, rolul Înaintaºilor ºi al dascãlilor pe care i-au avut ºi importanÞa relaÞiei medic-pacient. Pentru cei care au avut ºansa sã-i asculte a fost o micã sãrbãtoare de suflet ºi de intelect: idei profunde, exprimate Într-um limbaj ales dar perfect inteligibil, o veritabilã demonstraÞie de valoare personalã.

UrmĂŁrindu-i, mi-am imaginat, pentru o clipĂŁ, cum ar fi arĂŁtat o astfel de reuniune dacĂŁ ĂŽn locul distinÂşilor profesori, scaunele de pe scenĂŁ ar fi fost ocupate, aÂşa cum se ĂŽntâmplĂŁ mai mereu, de o vreme ĂŽncoace, de câteva dintre aceleaÂşi personaje care populeazĂŁ politica la vârf. Mi-am imaginat Âşi discursurile sforĂŁitoare pe care le-ar fi rostit, pline de platitudini Âşi de minciuni, gesturile emfatice Âşi demonstraĂžia de veleitarism Âşi de gĂŁunoÂşenie cu care ne intoxicĂŁ contidian. Am vĂŁzut, cu ochii minĂžii, Âşi sala arhi plinĂŁ de aplaudaci de profesie Âşi de confraĂži dornici sĂŁ alerge la gazetĂŁ Âşi sĂŁ facĂŁ cunoscute contemporaneitĂŁĂžii „perlele” Âşi cugerĂŁrile emise de aceÂştia.

ªi am realizat, cu stupoare, cã trãim În lumi paralele: una a lipsei de valoare ºi de performanÞe, care conduce ºi direcÞioneazã lucrurile, ºi o alta a competenÞei ºi performanÞei, care se izoleazã de cealaltã, Într-un efort de conservare. M-am Întrebat, În acelaºi timp, ce trebuie sã se Întâmple, pentru ca rolurile sã fie corect ºi potrivit disitribuite, pentru ca noi sã putem ÎnÞelege ºi aplauda piesa ai cãrei spectatori de fiecare zi suntem.