Cele câteva zile în care m-am aflat pe meleagurile lumii noi mi-au evocat câteva paralelisme interesante între America şi România, exact pe zona de preocupare a manifestării la care am fost prezent: turismul. Pentru cei care s-au obişnuit cu ideea că în orice parte a lumii te-ai duce, este imposibil să nu dai de nişte americani, este poate surprinzător să afle că Statele Unite sunt un mai important primitor de turişti străini decât furnizor de vizitatori ai altor meleaguri. Numărul mare de intrări - peste 50 milioane în acest an - depăşeşte sensibil pe acela al ieşirilor. Explicaţia este simplă şi constă în faptul că America şi-a dezvoltat cea mai solidă, serioasă şi diversificată industrie de profil, având totodată capacitatea de a oferi o diversitate de destinaţii pe care nici o altă ţară nu o poate egala. De la peisajul tropical al Floridei, până la crestele veşnic albe ale Alaskăi, America este ea însăşi o lume. Mai mult, America este, în primul rând preocupată de a-şi mişca populaţia în interior, pentru că orice deplasare înseamnă stimularea transporturilor, a cazărilor, a alimentaţiei şi a divertismentului. Numărul americanilor care se mişcă în interior este estimat la de două până la trei ori faţă de cel al vizitatorilor externi şi este cel care asigură stabilitatea funcţionării sistemului. În 2001, a avut loc un eveniment dramatic ale cărui consecinţe s-au făcut simţite în primul rând în planul turismului: atacurile teroriste. Ele au reuşit să prăbuşească, pur şi simplu turismul internaţional. Intrările au scăzut dramatic şi, cu toate eforturile depuse se estimează că abia prin 2008 se va putea atinge din nou nivelul din 2000. Este o situaţie care îngrijorează pe toată lumea. Industria a înregistrat pierderi. Sute de mii de oameni şi-au pierdut locurile de muncă. Numeroase afaceri au falimentat. În faţa acestei situaţii americanii au strâns rândurile, încercând să impulsioneze revenirea. Anual, târgul de turism, intitulat sugestiv POW WOW, după o expresie a indienilor piei-roşii, care înseamnă 'tratative', aduce faţă în faţă pe vânzătorii americani de servicii turistice şi pe operatorii internaţionali. Aceştia pun bazele următoarelor 12-24 de luni, angajând creşterea traficului şi a ofertelor. Oficialii TIA - un fel de patronat al marilor companii din domeniu - reclamă insuficienta preocupare a guvernului faţă de o industrie care, în viitorul apropiat, va trebui să devină una dintre cele mai puternice şi propice formule active de parteneriat public-privat. Şi rezultatele sunt deja vizibile. Am făcut această lungă introducere, pentru că mi se pare că între cele două ţări există, din acest punct de vedere, o serie de asemănări. Pentru România, Revoluţia a fost un fel de '11 septembrie'. A prăbuşit şi ceea ce mai era şi, de bine de rău, funcţiona. Celebrul 'pariu' al lui Petre Roman, cel cu turismul şi agricultura, s-a dovedit o simplă figură de stil în condiţiile în care ţara era lipsită de infrastructură, de o industrie alimentară decentă şi aproape în totalitate de divertisment şi agrement. Turismul românesc a rămas, după 16 ani, cam în aceeaşi stare, guvernul român - ca şi cel american - manifestând acelaşi dezinteres. Numai că industria noastră singură nu e în stare de mare lucru. Atâta timp cât, cu chiu cu vai, adună doar vreun milion de turişti statistici anual, ea nu poate însemna nimic pe o piaţă în care se bat 'marii rechini'. Imaginaţi-vă, că doar oraşul-gazdă al POW WOW 2006 adună într-un an de aproape patru ori mai mulţi turişti decât România şi veţi avea o imagine mai limpede despre unde ne aflăm şi ce drum avem de parcurs.