Ziarul personal Octavian Andronic
28 Mar 2024 - 15:31
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Sunt sigur că aveți multe talente și multe lucruri de transmis. Dar ar trebui să le faceți în limba engleză.

-- Rutger Hauer - actor

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

vineri 04 august 2006 Nr: 1785

O noapte furtunoasă

de Octavian Andronic

Am abordat într-o recentă emisiune de televiziune, realizată de reputatul jurist Corneliu Turianu, o temă care s-a aflat în primul plan al atenției publicului la sfârșitul și începutul de săptămână. Este vorba despre judecarea recursului procurorilor făcut la decizia instanței de a-l elibera din arest preventiv pe Ovidiu Tender, după mai mult de trei luni în care - susțin apărătorii săi - a fost reținut abuziv. Având la îndemână stenograma ședinței și consemnările din presă am refăcut, împreună cu telespectatorii, filmul aiuritor al unei zile în care s-au concentrat, parcă, toate hibele unei justiții departe de a fi reformate. Cu Codul de Procedură în mână, Corneliu Turianu a analizat și (des)calificat toate abuzurile și încălcările de reguli și regulamente care s-au produs pe parcursul acelei zile în care parcă toată lumea s-a înhămat la muncă patriotică. Pentru că este vorba despre o zi de duminică, când de regulă instanțele nu lucrează, dar când s-au aflat la post și judecători de rezervă și procurori de rezervă, și avocați din oficiu. Într-un cuvânt, toată recuzita. După ce mai mult de 12 ore, sala de tribunal a fost transformată, laolaltă de acuzatori, apărători și judecători într-un maidan pe care puțin a lipsit să se declanșeze o păruială generală, la 'douășpe trecute fix' s-a rezolvat cazul: Tender a fost trimis înapoi în arest! O victorie a Parchetului, pentru obținerea căreia nu s-a precupețit nimic: nici argumente, nici influență, nici abuzuri sau nerespectări ale drepturilor celor cu care s-a aflat în competiție. De mai bine de trei luni procurorii din acest caz par a nu face altceva decât a găsi noi motive pentru a-l reține pe omul de afaceri în arest. În mod normal, în trei luni cercetarea ar fi trebuit să zbârnâie, iar dosarul să ajungă la instanță. Nu numai că nu s-a întâmplat așa ceva, dar la debutul ședinței de duminică s-a schimbat și încadrarea juridică! Ceea ce înseamnă începerea unui nou dosar. Există, desigur, o nemulțumire generală față de încetineala cu care justiția înaintează în dosare considerate a fi din categoria marilor infracțiuni. Cazul Tender e unul dintre acestea. El a fost considerat un 'infractor cu guler alb' care a prejudiciat economic statul cu sume mari. Nu e un bandit care-ți dă în cap la colț de stradă. În plus e și bolnav (aha, o ziceți, ca Hayssam) și i s-a mai născut încă un copil de când e cazat la Rahova. E greu de înțeles cum ar putea el împiedica mersul înainte al anchetei, atâta timp cât aceasta stă pe loc, ocupându-se doar de păstrarea sa în custodie. Ei bine, până când culpele îi vor fi dovedite și instanța va pronunța pedeapsa, Tender are dreptul să se bucure de prezumția de nevinovăție, iar anchetatorii sunt datori să-i respecte drepturile prezente în Constituție. Ce s-a întâmplat duminică noaptea la Curtea de Apel reprezintă însă o sfidare a tuturor acestor drepturi. O sfidare care nu va rămâne fără urmări și pentru care - separat - statul va plăti din nou. De ce statul și nu cei în culpă - e o întrebare mai veche la care nici doamna Macovei și nici dl Gâlcă nu au izbutit să dea un răspuns convingător. Cât despre dl Frattini, care tocmai fuse pe la noi, cred că dacă ar fi văzut filmul 'nopții furtunoase' ar fi pus surdina aprecierilor la adresa prietenei sale...

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie