Am primit, luni dimineaţă, un telefon din partea deputatului Marian Săniuţă. ''Am tot sperat că nu e adevărat, până când am auzit numele. Dar de ce a trebuit să se întâmple aşa ceva?'' - am găsit în vocea interlocutorului o tulburare deosebită. Apoi i-am aflat motivul: japonezul care murise muşcat de un câine în buricul Bucureştilor, la doi paşi de sediul Guvernului, îi era bun prieten. Făcuse afaceri în ţara noastră încă dinainte de revoluţie. A continuat să fie în relaţii strânse cu vechi parteneri, contribuind la privatizarea fabricii ''Rulmentul'' din Alexandria de către un mare concern japonez. A fost, de altfel, directorul noii firme până în 2004, când s-a pensionat.Dl Săniuţă îl cunoştea de mult. A fost unul dintre cei care au sprijinit cu toate puterile crearea ARIS-ului (Agenţia Română pentru Instituţii Străine, căreia dl Săniuţă i-a fost preşedinte din 2001 şi până în 2004). După pensionare şi-a făcut o firmă de consultanţă şi a fost extrem de activ în aducerea investitorilor japonezi în România. Era şi preşedintele Asociaţiei de Prietenie Româno-Japoneză.În urmă cu doi ani a mers personal la Dusseldorf unde a organizat o întâlnire cu oamenii de afaceri niponi din zonă, pentru reprezentanţii României, convingându-i pe mulţi dintre aceştia că ţara noastră dispune de oportunităţi remarcabile. ''Avea un suflet de român şi era extrem de ataşat de ţară şi de realităţile ei pe care ştia să le preţuiască'' - conchide cu tristeţe cel care i-a fost prieten.Fără îndoială că este vorba despre un ghinion îngrozitor, de un complex de factori ce se pot întruni cu dificultate. Zilnic sunt muşcaţi de maidanezi câteva sute de bucureşteni şi până acum n-a murit nici unul din asta. S-a întâmplat ca asta să fie soarta unui japonez, culmea, ce-şi dorea să fie român. Ignorând cu bunăvoinţă disfuncţiile oraşului în care trăia. Inclusiv câinii vagabonzi.Nu este vorba doar de ghinion, însă. Iar dacă vorbim, totuşi, despre aşa ceva, ghinionul este al Românei - care prin acest episod de fapt divers, se va regăsi din nou pe prima pagină a ziarelor, ca zonă de gravă insecuritate pentru vizitatori. Şi nu ghinionul este cel care i-a răpit viaţa japonezului, ci incapabilitatea cronică a administraţiei urbei de a rezolva această problemă elementară. Înfundaţi de ani de zile în hăţişurile intereselor meschine şi ale incapacităţii organizatorice, n-au reuşit să facă din problema câinilor altceva decât un show mediatic. Păgubos şi tragic, în acelaşi timp