În timp ce preşedintele Băsescu se luptă din răsputeri cu hidra care n-are alt scop decât să-i zădărnicească lui iniţiativele de curăţenie morală a societăţii, cetăţeanul simplu se luptă, cum poate, cu indiferenţa sau cu reaua voinţă a instituţiilor statului. Unul dintre aspectele cronice ale existenţei cotidiene a micului întreprinzător dornic să contribuie la propăşirea economiei de piaţă după puterile sale, o reprezintă relaţia cu o instituţie care şi-a creat o faimă ucigaşă: Inspecţia Muncii! Acestui balaur însetat de sânge de mic investitor i se aduc de ani de zile ofrande în natură, compuse din nervi, aşteptare, busculade, obrăznicie şi lipsă de consideraţie. În fiecare lună la ghişeele inspectoratelor teritoriale oamenii se calcă în picioare în efortul lor de a respecta legea şi de a răspunde uneori şi celor mai absurde solicitări. Este o veritabilă tranşee ce delimitează, pe de o parte, carnea de tun a acestei dispute, iar pe de alta plutoanele de execuţie ale funcţionarilor publici care-şi perfecţionează tirul şi metodele. Acest război durează de ani de zile şi cruzimea cu care e dus s-a accentuat de când la cârma instituţiei a venit o distinsă doamnă inspector general, înzestrată cu un uluitor talent de a se furişa printre schimbările de miniştri sau de guvernări, în ciuda gabaritului, pentru a-şi duce mai departe opera de umilire a contribuabilului. Este aproape fără termen de comparaţie impoliteţea de care dă dovadă această instituţie care priveşte lipsa de organizare şi de respect faţă de cetăţean ca pe un dat obiectiv. Indiferenţa la orice semnal - şi se trag, slavă Domnului, de fiecare dată când termenele de depunere a nenumăratelor hârţoage doveditoare ajung la limită - instituţia îşi propulsează şi perfectează metodele de umilire a celor pe care ar trebui să-i servească în cel mai operativ mod posibil. Rămasă în Evul Mediu într-o ţară care se străduieşte să păşească în Europa, Inspecţia Muncii se dovedeşte incapabilă - prin cei care o conduc şi coordonează - să-şi îndeplinească atribuţiile pentru care a fost creată. Timidele încercări se soldează, de fiecare dată, cu un balamuc mai mare şi cu tolata zăpăcire a oamenilor. Înclin să cred că toată această tevatură are şi un scop ascuns: acela de a perpetua un sistem de atenţii şi de privilegii pe care funcţionarul public le primeşte pentru a uşura drumul celor care trebuie să ştie să se orienteze. Nu demult o televiziune a filmat printr-o parcare a unui inspectorat teritorial intensul trafic de sacoşe şi pachete care preceda operaţiunea propriu-zisă de la ghişeu. Credeţi că s-a întâmplat ceva? Nici pomeneală. Ca de obicei, doamna Basuc - aşa o cheamă pe şefa bulibăşelii numită Inspecţia Muncii - a acuzat ziarele de manipulare şi ziariştii de interpretare eronată. Cea corectă era, desigur, aceea că la Inspecţia Muncii totul merge strună şi nemulţumiţi sunt doar cârcotaşii. Domnule Păcuraru, dacă scăpaţi de DNA, asmuţiţi-vă niţel inspectorii şi consilierii asupra acestui viespar şi faceţi puţină ordine - în caz că vă interesează cu adevărat buna funcţionare a instituţiilor pe care le conduceţi.