Există pe piaţă, la ora aceasta, o adevărată inflaţie de colocvii, seminarii, simpozioane şi mese rotunde care, într-o proporţie majoritară, reprezintă modalităţi de "sifonare" a unor bani mai mult sau mai puţin publici, prin pretexte aparent generoase şi ostentativ altruiste, în favoarea unor persoane cu relaţii şi cu lipici la sponsori şi la organizaţiile care alocă fonduri în aceste scopuri.

În acest noian de acţiuni care trădează un interes maladiv pentru câinii vagabonzi, oamenii fără adăpost, bolile exotice sau ocupaţiile stranii, îşi face loc câte o acţiune cu adevărat valoroasă, ce porneşte de la o realitate palpabilă şi urmăreşte punerea în evidenţă a unor soluţii sau initţiative viabile.

Este cazul recentei mese rotunde găzduite de Palatul Parlamentului, organizată de un ONG prestigios – „The European Developement Platform” – care a pus pe masa specialiştilor două „chestiuni arzătoare” de pe agenda europeană a României. Sub sloganul „Nou-veniţii UE cântăresc costurile şi beneficiile” au fost abordate două teme principale: „Bugetul UE şi convergenţa economică – rolul fondurilor structurale şi de coeziune”, şi „Criza economică şi piaţa de muncă europeană: ce rol are impasul Schengen”.

Sunt, într-adevăr, două dintre capitolele ce ridică în faţa României, încă „rezidentă” în „clinica” europeană, chestiuni aparent insurmontabile. Este de acum clasică incapacitatea noastră de a realiza un procent decent de absorbţie de fonduri structurale, care ne plasează pe ultimul loc în ierarhia continentală. Pare paradoxal să ai nevoie de aceşti bani, ei să-ţi fie puşi pe tavă şi tu să nu reuşeşti să-i foloseşti! Vorbitorii au evocat atât piedicile obiective – birocraţia excesivă şi lipsa fondurilor proprii – cât şi cele subiective – dezinteresul autorităţilor, tentativele de fraudare, incapacitatea de a face proiecte acceptabile. Cel mai grav este că dacă situaţia va persista, vom ajunge ca bugetul din 2014 să ne sancţioneze dur prin reducerea substanţială a acestor subvenţii pe care se vor găsi alţii să ştie să le cheltuiască – cu atât mai mult cu cât perspectiva noastră nu depăşeşte, la acest orizont, un procent mai mare de 38%.

Cel de-al doilea panel a pus pe tapet chestiunea Schengen: momentul aderării noastre a coincis, nefericit, cu criza politică din Orient şi cu afluxul de imigranţi, amplificând temerile ”acţionarilor majoritari” că nu vom fi în stare să asigurăm o protecţie reală a Uniunii la graniţa sa estică. Perspectivele noastre în domeniu devin şi mai sumbre odată cu abordarea de către aceiaşi parteneri a revizuirii tratatului în sensul reintroducerii unor filtre temporare în libera circulaţie, ceea ce face ca termenul aderării a României şi Bulgariei să depăşească graniţa lui 2011.

Aceste chestiuni au fost amplu şi pertinent dezbătute şi ar fi doar în folosul autorităţilor să desprindă din ele ideile şi soluţiile avansate de persoane cu experienţă şi clarviziune.