Introducerea TVA-ului la curent şi gaz este o măsură disperată a unui guvern care constată, pe zi ce trece, că nu mai are pe unde să scoată cămaşa bugetară. Această măsură îi vă lăsa indiferenţi pe producătorii şi distribuitorii de gaz şi curent, pentru că ea vizează direct buzunarul cetăţeanului. Şi-1 vizează într-o zonă în care nu are alternativă la presiunea continuă pe care o exercită asupra sa incapacitatea guvernanţilor de a echilibra plaja de venituri a statului.

TVA-ul este o taxă pe care agenţii economici şi-o deduc. Singurul care n-o poate deduce este beneficiarul direct, consumatorul. Probabil că dacă am trăi într-o ţară normală, cu o economie normală, această operaţiune n-ar constitui decât un artificiu menit să regleze procesele economiei asupra cărora veghează statul. Noi ne aflăm, însă, într-o situaţie atipică, una de-a dreptul disperată: aceea că mai mult de jumătate din populaţia ţării se află la limita supravieţuirii. In România lucrurile sunt atât de strâmb aşezate încât venitul minim nu reuşeşte să acopere cheltuielile minime de existenţă. Dintr-un salariu minim sau dintr-un ajutor de şomaj, o familie nu-şi poate plăti întreţinerea la bloc, consumul de curent şi gaze, celelalte nevoi care caracterizează un standard de decenţă. Într-o ţară în care mai mult de jumătate din veni- turile familiei se duc pe hrană (care „beneficiază", de scurt timp, şi ea de un TVA „asortat"!), TVA-ul pe curent şi gaze nu face altceva decât să diminueze cu procentul respectiv şansa oamenilor de a se descurca. Prin măsura luată fără prea mult discernământ, statul nu dovedeşte altceva decât că este un stăpân obtuz şi arogant, indiferent la soarta celor care-1 slugăresc. Proasta gestionare a ţării - concretizată în cheltuieli exagerate şi inutile în administraţie - este acoperită de o intervenţie tot mai brutală în viaţa celor mulţi. O atare guvernare nu e doar proastă şi incompetentă: ea tinde să devină penală!