Introducerea TVA-ului la curent ºi gaz este o mãsurã disperatã a unui guvern care constatã, pe zi ce trece, cã nu mai are pe unde sã scoatã cãmaºa bugetarã. Aceastã mãsurã îi vã lãsa indiferenþi pe producãtorii ºi distribuitorii de gaz ºi curent, pentru cã ea vizeazã direct buzunarul cetãþeanului. ªi-1 vizeazã într-o zonã în care nu are alternativã la presiunea continuã pe care o exercitã asupra sa incapacitatea guvernanþilor de a echilibra plaja de venituri a statului.
TVA-ul este o taxã pe care agenþii economici ºi-o deduc. Singurul care n-o poate deduce este beneficiarul direct, consumatorul. Probabil cã dacã am trãi într-o þarã normalã, cu o economie normalã, aceastã operaþiune n-ar constitui decât un artificiu menit sã regleze procesele economiei asupra cãrora vegheazã statul. Noi ne aflãm, însã, într-o situaþie atipicã, una de-a dreptul disperatã: aceea cã mai mult de jumãtate din populaþia þãrii se aflã la limita supravieþuirii. In România lucrurile sunt atât de strâmb aºezate încât venitul minim nu reuºeºte sã acopere cheltuielile minime de existenþã. Dintr-un salariu minim sau dintr-un ajutor de ºomaj, o familie nu-ºi poate plãti întreþinerea la bloc, consumul de curent ºi gaze, celelalte nevoi care caracterizeazã un standard de decenþã. ÃŽntr-o þarã în care mai mult de jumãtate din veni- turile familiei se duc pe hranã (care „beneficiazã", de scurt timp, ºi ea de un TVA „asortat"!), TVA-ul pe curent ºi gaze nu face altceva decât sã diminueze cu procentul respectiv ºansa oamenilor de a se descurca. Prin mãsura luatã fãrã prea mult discernãmânt, statul nu dovedeºte altceva decât cã este un stãpân obtuz ºi arogant, indiferent la soarta celor care-1 slugãresc. Proasta gestionare a þãrii - concretizatã în cheltuieli exagerate ºi inutile în administraþie - este acoperitã de o intervenþie tot mai brutalã în viaþa celor mulþi. O atare guvernare nu e doar proastã ºi incompetentã: ea tinde sã devinã penalã!