Într-o emisiune recentă, o televiziune a încercat să facă o paralelă între ultimele două guvernări pornind de la parametrul relaţiei preşedinte-premier. Exerciţiul democratic românesc rămâne incomplet atâta timp cât n-am probat şi varianta coabitării, între un preşedinte de o culoare şi un premier de alta. Avem însă la îndemână exemplul dificilei coabitări dintre doi lideri presupus de aceaşi culoare. De multe ori m-am întrebat cum ar fi arătat politica românească de azi în condiţiile în care Traian Băsescu nu forţa Constituţia şi la guvernare intra - aşa cum părea normal - PSD-ul, cu Năstase premier. Nu ştiu ce mă face să cred că n-am fi avut parte nici măcar de jumătate din circul care însoţeşte astăzi relaţiile bilaterale.
Probabil că lucrurile şi rolurile s-ar fi delimitat mai clar de la bun început şi nu s-ar mai fi manifestat crizele în serie generate de confuzia ce derivă din idiosincraziile personale şi din interpretarea Constituţiei. Năstase, în plus, ar fi venit cu experienţa în materie de crize dobândită pe parcursul ultimului mandat, când, în special în ultimii doi ani, relaţiile la vârf nu au mai fost atât de cordiale. Însă n-au scăpat de sub control, degenerând, cum se întâmplă astăzi.
Cu o singură excepţie în aceşti 18 ani, cobitarea în interiorul aceluiaşi segment politic n-a fost scutită de convulsii. Încă de la prima, tandemul Iliescu-Roman s-a rupt de timpuriu, sub presiunea forţelor opuse din interiorul FSN-ului. A fost şi relaţia care a cunoscut finalul cel mai dramatic, prin demiterea-demisie a lui Roman, cu concursul minerilor lui Cozma. Relaţia Iliescu-Stolojan a fost una de circumstanţă şi de scurtă durată. Cu adevărat armonioasă a fost colaborarea dintre Iliescu şi Văcăroiu, acesta din urmă nefiind mânat de veleităţile autoritare care s-au remarcat în cazul celor doi „delfini”-Roman şi Năstase.
Episodul cel mai agitat l-a constituit guvernarea Convenţiei Democratice: alegându-l pe Ciorbea, Constantinescu a regretat rapid, nemaiştiind cum să scape de el. L-a acceptet, contre-coeur, pe Vasile, cu care a încins apoi meciuri soldate cu puciul prezidenţial care l-a trecut pe acesta pe linie moartă. Isărescu a fost „soluţia de avarie” şi cele 11 luni de mandat ale sale s-au consumat în liniştea prevestitoare de rele a alegerilor care urmau. Despre relaţia Iliescu-Năstase s-a vorbit, deja, suficient de mult ca să mai insist.
Peste un an va reaparea la orizont aceeaşi problemă: cine cu cine se va ciondăni în următorul interval? E greu de estimat. La momentul de faţă. Băsescu pare să aibe resurse pentru încă un mandat, dar nu se ştie ce vor aduce cu ele localele şi legilativele uninominale şi ce raporturi noi de forţe se vor contura. De cealaltă parte, se cântă pe struna unui candidat unic al „coaliţiei” PSD-PNL-PC, cu dorinţa, evidentă, ca viitorul premier să fie dat de social democraţi.
Însă, până departe mai este, încă, mult.