Că dl Flutur a fost dăunător nu doar pentru agricultura pe care a pricopsit-o cu toate belelele posibile nu mai este un secret. După cum n-ar fi trebuit să fie nici efectele negative pe care prezenţa şi acţiunile sale le-au avut asupra partidului din care face parte şi al cărui vicepreşedinte nu mai este de foarte scurt timp, ca urmare a unui demers personal. De la luarea puterii, Flutur s-a remarcat prin excesele sale politice: neglijând cât se putea acţiunea guvernamentală, Flutur bătea în lung şi-n lat filialele moldovene, aţâţând la o luptă fără cruţare împotriva pesediştilor şi a rămăşiţelor acestora, cu metode pe care, dacă ar fi fost în cauză, le-ar fi respins cu indignare. Când a dat aviara peste ţară, a făcut şi aici toate erorile posibile, de la a băga oamenii în carantină, a omorî găinile oamenilor fără nici o noimă, doar pentru a se putea face văzut şi auzit pe ecranele patriei încercând să-şi facă popularitate pe seama acestei nenorociri. Cât despre politică, de la bun început dl Flutur s-a arătat încântat să zboare în jurul lămpii de la Cotroceni, ocolind lumânarea de la Victoria. Când cu celebrul episod al demisiei lui Tăriceanu, a militat hotărât pentru ca acesta să-şi dea demisia, ameninţând că în caz contrar, o va face el. Şi, în timp ce tovăraşa de protest, Mona Muscă, chiar şi-a dat-o, el s-a dat de după gardul ministerului, nedispus să-şi lase ciolanul, chiar dacă pentru asta va trebui să concubineze cu preşedintele său de partid. De la începuturile schismei stolojene, Flutur a tăcut prudent, pozând în om de echilibru. Până când acesta s-a rupt. Odată cu eliminarea lui Stolojan şi cu radicalizarea poziţiilor i-a fost tot mai greu să-şi ascundă propensiunile cotroceniste. Şi când unii dintre colegii săi DIN partid nu se aşteptau, Flutur i-a aplicat lovitura în moalele capului: sub denumirea cel puţin comică, dacă nu cinică, de ‚grup pentru unitatea PNL’, Flutur şi-a adunat colegii nemulţumiţi sau lăsaţi pe dinafară la împărţirea funcţiilor şi i-au dat lui Tăriceanu un veritabil ultimatum: ori îl primesc înapoi pe Stolojan, ori… Evident, cererea este din capul locului imposibilă pentru că Stolojan condiţionează revenirea de plecarea celor care sunt acum în fruntea mesei. Cuţitul acesta înfipt pe la spate are o conotaţie, să zicem, etică. Nepărăsirea funcţiei de ministru ţine de bunul simţ. Sau, mai degrabă, de neruşinarea celui care se vrea şi cu sufletul în rai şi cu o parte a organismului într-o situaţie foarte lumească. Nu doar neruşinare, ci şi o provocare: hai să vedem dacă sunteţi în stare să mă daţi afară atâta timp cât îl am în spate pe Ursul Traian! - spune iepuraşul de la Agricultură. Ori aici este, se pare, punctul nevralgic al echipei Tăriceanu. Pentru că, dacă va ceda acestui şantaj, întregul edificiu se va prăbuşi într-un nor de praf şi moloz din care va răsări silueta biruitoare, călare pe calul alb al liberalilor vopsiţi, a ‚împăratului’ Traian.