Această criză a căzut într-un moment nepotrivit - ni s-a confesat preşedintele Constantinescu, cu vreo două zile înainte să ia taurul de coarne şi să dea de pământ cu premierul Isărescu. De parcă alte crize au picat în momente mai potrivite - crize la a căror origine a stat, discret şi „nevinovat"; chiar preşedintele. Cum a fost aceea a demiterii neconstituţionale a premierului Vasile. Cât de potrivit era momentul - asta doar preşedintele, proaspăt întors de la Helsinki, unde se decisese începerea negocierilor cu Guvernul român, putea să o ştie. Şi a declanşat, totuşi, circul din care eră să se aleagă cu o mare bucurie - glonţul neconstitualităţii i-a şuierat atunci pe la ureche, şi doar lipsa de fler a lui Vasile şi de interes a PDSR-ului au făcut ca lucrurile să rămână „aşa cum am stabilit".

Dl Constantinescu a încercat să ne convingă - cu aplombu-î de-acum cunoscut - că nici usturoi n-a mâncat şi nici gura nu-i miroase a hărţuială a democraţilor. Ar trebui să credem că domnia sa habar n-a avut de această ciorovăială între democraţi şi liberali, că n-a ştiut o iota despre încercările de şantaj din Coaliţie şi despre propensiunile secrete ale ministrului Apărării şi că abia în ultimă instanţă a constatat ezitările vinovate ale premierului punându-le capăt printr-un gest hotărât. Cu alte cuvinte, ar trebui să ne imaginăm că Cotrocenii sunt o planetă a cărei mişcare de revoluţie o apropie de pământul pe care vieţuim noi doar o dată Ia 27 de zile - cât a durat criza.

În mod normal, la o asemenea ieşire la rampă, ar trebui adăugate nişte măsuri drastice. Premierul Isărescu ar trebui pedepsit pentru haosul în care a cufundat Guvernul şi ţara, mai întâi nesolicitând demisia lui Babiuc, iar apoi ţinând-o ascunsă în sertar. Faptul că nu se întâmplă aşa ceva demonstrează că totul n-a fost decât un circ de doi bani, regizat din Cotroceni şi jucat cu actorii proşti pe care-i avem în Guvern şi în Parlament.

Un spectacol trist pe care, frecventându-1 şi aplaudând scălâmbăielile clovnilor, îl merităm.