Nu se putea împrejurare mai potrivită pentru anunţul candidaturii la preşedinţie, decât recenta vizită a premierului Năstase la Washington şi New York. Chiar dacă nu şi-a programat o astfel de manevră, ea s-a produs la locul şi momentul potrivit. Pentru că vizita în State se dorea - şi a reuşit - să fie un apogeu al prezenţei internaţionale a premierului, eclipsat o bună perioadă de atribuţiile constituţionale ale preşedintelui. Cu acest prilej, Năstase a obţinut şi consacrarea - e drept, uşor întârziată a unei primiri oficiale la Casa Albă şi a unei discuţii de jumătate de oră în Biroul Oval. Ceea ce închide definitiv gura celor care susţineau că, datorită pilelor inverse ale ambasadorului Guest, cu care a avut relaţii constant tensionate, premierul ar fi avut un soi de embargou la cel mai înalt etaj al administraţiei americane. Primirea pe care i-a făcut-o Bush nu numai că n-a fost protocolară, dar a şi iniţiat un soi de camaradenie de obiective ('amândoi au alegeri în această toamnă') ceea ce l-a ridicat în grad pe Năstase, conferindu-i totodată şi o binecuvântare implicită pentru demersul său prezidenţial. Aşa încât anunţul său a venit aproape logic, rezerva de 5% pe care şi-a luat-o premierul (necesară 'discutării' subiectului cu colegii) nefiind de natură a arunca vreo umbră asupra intenţiilor sale.În aceste condiţii, lansarea candidatului PSD devine o simplă formalitate, pe care Congresul din 29 august nu va face decât să o valideze, excluzând ideea vehiculată în ultima vreme, a unor alegeri interne. Acestea rămân valabile, dar pentru eşaloanele inferioare, în special la nivelul organizaţiilor judeţene.Vizita în America se dovedeşte a fi importantă nu numai sub aspectul relaţiilor bilaterale (cele economice - după spusele lui Bush - rămânând a fi decise la nivelul investitorilor), ci şi din acela al perspectivelor politice interne. O candidatură de 95%, anunţată din America ajunge în România la nivelul de 100/100!