Statistica referitoare la dimensiunea afecțiunilor auriculare în România a fost recent amendată de către reputatul orelist, prof. dr. Dorin Sarafoleanu: nu doar un milion, ci vreo două milioane și jumătate de români suferă de surzenie - în diferite grade de cronicitate a fenomenului. Concluzia este cel puțin îngrijorătoare: un român din nouă este surd! Procentual, asta înseamnă că în mai toate zonele avem de-a face cu acest raport: unul din nouă muncitori, unul din nouă profesori, unul din nouă polițiști, unul din nouă șoferi și așa mai departe. În colectivitățile de mai mici dimensiuni, n-ar fi o mare problemă. Mai ales în cele cu mai puțini de nouă membri, unde jocul întâmplării poate face ca nici unul să nu fie atins de această maladie. Dar în cele mai mari? În cazul Parlamentului României, de pildă: la cei circa 500 de parlamentari, rezultă că 55 de aleși ai nației suferă de această boală. În mod sistematic, cei 55 (bănuiesc că proporția rămâne valabilă și în funcție de formațiunile politice) sunt incapabili să audă și să înțeleagă ce se spune în Parlament. Ei pot să vorbească, să-și exprime ideile și punctele de vedere, dar nu să și priceapă! Urmărind dezbaterile, ca tot omul interesat de politică, am avut și eu această bănuială, că prin aulele celor două camere ar bântui acest morb, dar mi-am alungat-o de fiecare dată, gândind că așa ceva nu poate fi posibil. Iată însă că dr. Sarafoleanu îmi dă peste cap această convingere. Și încep să înțeleg ce nu înțelegeam: de ce membrii puterii ajung să voteze împotriva propriilor lor acte normative; de ce parlamentarii din opoziție votează cu puterea când te-aștepți mai puțin; de ce ies, pe bandă rulantă, legi și acte normative care se bat cap în cap, de este nevoie să fie anulate după o săpătmână sau două; de ce în timpul dezbaterilor se vorbește în cor și toată lumea vociferează. Și așa mai departe. Aș avea o propunere: pentru că problema mi se pare foarte serioasă, Parlamentul să adopte o hotărâre prin care candidații din alegerile legislative să vină cu o patalama la mână, de la doctor, că nu sunt surzi. |