În umã cu doi ani avea loc ceea ce s-ar putea numi o "loviturã de palat": cea care avea sã-l scoatã din scaun pe premierul de atunci, Radu Vasile, cu concursul reunit al Cotrocenilor ºi al Biroului Executiv al þãrãniºtilor. În profunda bulibãºealã care a caracterizat cei patru ani de guvernare þãrãnisto-liberalo-democrato-udemeristã, momentul nu a stârnit nici vâlva ºi nici comentariile pe care le-ar fi meritat. Pentru cã la 13 decembrie 1999, România a trecut pe lângã prima crizã constituþionalã autenticã, cea care - dacã forþele aflate în joc îºi puneau mintea - putea conduce la primul impeachement - demiterea preºedintelui pentru încãlcarea Constituþiei. Dar, lumea - chiar cea politicã - era atât de lehamisitã de ceea ce se petrecea, încât nimeni n-a insistat. Nici mãcar PDSR-ul, care se îndrepta cu paºi deja siguri spre recâºtigarea puterii, graþie sprijinului nepreþuit pe care i-l acorda coaliþia la putere. Nimeni n-avea chef, atunci, de alegeri anticipate ºi de un nou scandal, pe lângã cele care se derulau non-stop. Aºa încât toatã lumea a asistat, ca la teatru, la decapitarea (politicã) a lui Radu Vasile, cel mai nonconformist ºi mai jemanfiºist premier pe care l-a avut România, probabil de-a lungul întregii sale istorii. Lucrurile se cer puþin rezumate. Radu Vasile a fost o figurã proeminentã în partidul sãu, de-a lungul perioadei de opoziþie. Bon-viveur, afabil, se învârtea cu uºurinþã în cercurile politice. Se socotea, de regulã, cã i se cuvine mai mult decât obþinea. A fost, din start, un adversar al lui Constantinescu, cel care venea la de-a gata într-un partid la care "nu pusese umãrul". În finalul lui '96 se considera îndreptãþit la preluarea funcþiei de premier, nici Ciumara ºi nici Spineanu neputându-i sta în faþã. A apãrut însã… Agamiþã Dandanache-Ciorbea, trimis de la centru de triumfãtorul nou preºedinte. A contribuit activ la sabotarea acestuia (de parcã mai era nevoie) aºa încât, pe la Paºtele lui '98, dezorientatul sãu partid, þinut în ºah de democraþi ºi liberali, a fost nevoit sã-l propunã, contre-coeur, dar neavând o variantã mai bunã. Constantinescu l-a acceptat ºi el, în silã, iar de-a lungul scurtului sãu mandat Radu n-a fãcut altceva decât sã le dea tuturor cu tifla, "înhãitându-se" cu Bãsescu ºi urgisindu-ºi propriii colegi de partid. Aversiunea strânsã cu grijã, zi de zi, a condus la imprudentul gest prezidenþial, prin care toatã lumea dorea sã scape de incomodul premier. Doar acordul secret încheiat de Vasile cu PDSR-ul l-a salvat pe Constantinescu de un scandal monstru, acesta fiind nevoit sã revinã asupra deciziei iniþiale ºi sã gãseascã o formulã mai elegantã de debarcare. Cã Vasile a fost pãcãlit ºi cã toate asigurãrile pe care le-a primit nu fãceau doi bani - este altã poveste. Cea care conteazã este aceea paradoxalã cã doar lipsa de chef a beligeranþilor a fãcut ca România sã nu plonjeze, atunci, într-o gravã crizã constituþionalã.