Cazul Bogdan Ţinteanu, soţul victimei şi amantul criminalei de la Ploieşti, readuce în atenţie o mentalitate totalitară de care compartimentele justiţiei şi ale organelor de represiune se desprind cu greu: decât să scape un vinovat, mai bine sunt pedepsiţi zece nevinovaţi! Principiul de bază al dreptului democratic sună însă exact pe dos: mai degrabă să scape zece vinovaţi decât să fie pedepsit un nevinovat! Chestiune de umanism, în ultimă instanţă, deşi modul în care se aplică la noi legea în tranziţie este paradoxal: asistăm cu uimire la pleiada de borfaşi notorii şi de criminali înrăiţi care scapă printre degetele unei justiţii suspect de înţelegătoare sau nefiresc de umaniste, în timp ce nişte amărâţi iau ani grei pentru te miri ce fapte la care i-a împins foamea, sau neştiinţa, sau disperarea.

Cazul Bogdan Ţinteanu este unul mai complex. Pentru că intransigenţa legii s-a manifestat de data aceasta şi ca un reflex al abuzurilor presei. O presă ahtiată de scandalul care o poate vinde mai bine şi în numele căruia se poate deda la orice speculaţii. Una dintre aceste speculaţii a fost că Roxana Călin "nu putea" să comită singură omorul şi că trebuia să fi avut un complice. Victima acestei speculaţii a fost nefericitul Bogdan Ţinteanu, căruia nimeni nu-i va putea reda cele 5 luni de coşmar petrecute în celulă.

Ar exista, poate, o palidă reparaţie: ca cei care au semnat şi au aplicat cu uşurinţă această măsură să treacă la rândul lor prin acest calvar. De ce nu, la urma urmelor ?