Dupã aproape ºase ani, într-o altã catastrofã aerianã (devenitã, vai, atât de familiarã nouã) alþi doi generali de Interne trec dincolo de hotarele vieþii. În decembrie '89, Nuþã ºi Mihalea reprezentau vârful de lance al unei represiuni brutale, primare, tresele de generali cãpãtându-ºi-le pentru obedienþa ºi zelul cu care încãlcau o lege - ºi aºa formalã - pentru a face pe placul stãpânilor supremi. În septembrie '95, Bunoaica ºi Sandu reprezentau veritabile repere de profesionalism ºi eticã, într-un minister care este încã departe de a fi reuºit sã facã din aceste douã categorii o regulã. Spirit dinamic ºi reformator, Ion Bunoaica era pe cale de a desãvârºi procesul de modernizare al unei instituþii - Jandarmeria - cãreia viguroase rãdãcini istorice îi dãdeau dreptul la o demnitate care-i fusese rãpitã. Fire deschisã ºi profund cinstitã, Ion Eugen Sandu se instalase în avanposturile unui demers real împotriva corupþiei ºi a ilegalitãþii, acþionând cu o convingere care lipseºte majoritãþii campionilor acestei campanii ce se dovedeºte mai mult de formã. Dispariþia lor tragicã poate da naºtere la speculaþii de tot felul si nu mã îndoiesc cã aºa se va ºi întâmpla. Cred însã cu toatã convingerea cã tragedia de la Mogoºeºti, petrecutã în chiar ziua în care Jandarmeria îºi aniversa crearea, indiferent de cine ºi ce se face rãspunzãtor de ea, va avea efectul dramatic al temporizãrii unui proces de care societatea româneascã, în ansamblu, ºi instituþiile cãrora cei doi le-au aparþinut, au nevoie mai mult ca oricând: evoluþia spre democraþie, competenþã ºi demnitate.