După aproape șase ani, într-o altă catastrofă aeriană (devenită, vai, atât de familiară nouă) alți doi generali de Interne trec dincolo de hotarele vieții. În decembrie '89, Nuță și Mihalea reprezentau vârful de lance al unei represiuni brutale, primare, tresele de generali căpătându-și-le pentru obediența și zelul cu care încălcau o lege - și așa formală - pentru a face pe placul stăpânilor supremi. În septembrie '95, Bunoaica și Sandu reprezentau veritabile repere de profesionalism și etică, într-un minister care este încă departe de a fi reușit să facă din aceste două categorii o regulă. Spirit dinamic și reformator, Ion Bunoaica era pe cale de a desăvârși procesul de modernizare al unei instituții - Jandarmeria - căreia viguroase rădăcini istorice îi dădeau dreptul la o demnitate care-i fusese răpită. Fire deschisă și profund cinstită, Ion Eugen Sandu se instalase în avanposturile unui demers real împotriva corupției și a ilegalității, acționând cu o convingere care lipsește majorității campionilor acestei campanii ce se dovedește mai mult de formă. Dispariția lor tragică poate da naștere la speculații de tot felul si nu mă îndoiesc că așa se va și întâmpla. Cred însă cu toată convingerea că tragedia de la Mogoșești, petrecută în chiar ziua în care Jandarmeria își aniversa crearea, indiferent de cine și ce se face răspunzător de ea, va avea efectul dramatic al temporizării unui proces de care societatea românească, în ansamblu, și instituțiile cărora cei doi le-au aparținut, au nevoie mai mult ca oricând: evoluția spre democrație, competență și demnitate.