Ieºirea nervoasã a preºedintelui Chirac la finele summit-ului de la Bruxelles, de lunea trecutã, a constituit un moment important pentru Uniune, iar urmãrile acestei crize vor fi de naturã sã clarifice o serie întreagã de lucruri care greveazã asupra bunei funcþionãri a acesteia. În primul rând, este vorba despre comunicare. Mai ales aceea dintre membrii ºi candidaþi. Aceºtia din urmã au fost priviþi ca o turmã cuminte care îºi aºteaptã ordonatã rândul ca sã intre. ªi care - potrivit lui Chirac - are în aceastã situaþie dreptul fundamental sã tacã. ªi sã rãmânã aliniatã. Nimeni n-a catadixit sã discute cu candidaþii problema, marea problemã a Uniunii - diferenþele de vederi ºi de opþiuni dintre cele douã grupãri: cea pro-americanã ºi cea antiamericanã. Evident, gruparea din urmã a reacþionat faþã de poziþia adoptatã de grupul lãsat de izbeliºte ºi care avea de exprimat sentimente de recunoºtinþã faþã de americani, pentru primirea sau perspectiva primirii în NATO. Preºedintele Iliescu a avut o reacþie spontanã ºi perfect îndreptãþitã la perdaful franþuzesc: ei, când au hotãrât sã se punã de-a curmeziºul americanilor, ne-au spus ceva, ne-au cerut pãrerea? Nicidecum. Iar opinia premierului Nãstase, exprimatã cu acelaºi prilej, pune degetul pe rana acestei dispute: avem sentimentul ciudat cã suntem puºi sã alegem între America ºi Europa! Problema candidaþilor chiar asta este: cã trebuie sã dea satisfacþie ºi americanilor ºi europenilor, într-o chestiune de fond asupra cãreia aceºtia nu reuºesc - sau nu vor - sã se punã de acord. Cât de riscantã a fost aceastã poziþie româneascã - nu cred cã mai e cazul sã discutãm. Rãmâne sã vedem cât de oportunã. Rãspunsul îl vom primi mai repede decât se aºteaptã cineva. Nu cred cã, la aceastã orã, se mai pune problema dacã va fi sau nu rãzboi cu Irakul. Numãrãtoarea inversã a fost declanºatã ºi nici controalele inspectorilor ONU, nici opoziþia interesatã a Franþei ºi nici protestele pacifiºtilor de pretutindeni n-o mai pot opri. Maºina primului rãzboi din noul mileniu s-a pus în miºcare, rãspunzând unei logici intime care de cele mai multe ori scapã ºi raþiunii ºi voinþei. |