Multă, prea multă vreme, Marian Vanghelie a fost tratat în registru minor, făcându-se caz doar de incultura sa. Încercările de a-i frâna propensiunea spre nivelurile superioare ale partidului au fost stângace şi nepotrivite. Suspendarea lui, în 2004, pentru nereguli comise la nivelul magazinelor pentru nevoiaşi s-a soldat cu o revenire a sa în forţă, pe baza mandatului electoral şi cu reintegrarea în structurile de conducere, când şefii şi-au dat seama că nu au pe acolo un alt „motor” de forţa lui. Relaţiile sale cu conducerea directă au fost tensionate, pe baza faptului că un Dan Ioan Popescu, de exemplu, era suspendat la niveluri înalte, singurul adaptat să lucreze cu baza şi să-i cunoască detaliile fiind tot Vanghelie. Aceste relaţii tensionate au încetat atunci când a reuşit să pună mâna pe conducerea efectivă a celei mai importante organizaţii – chiar dacă nu şi a celei mai eficiente. Încercarea sa de aunci de a „bate” mai sus s-a dovedit pripită şi izbitura de zidul format din „aristocraţia” de partid l-a readus  cu picioarele pe pământ. Pentru moment.

Marian Vanghelie este un personaj aparte în politica românească. El reprezintă o categorie ce se regăseşte  în politica mai de pretutindeni, cea a activistului care pleacă de la bază şi rămâne ancorat în problemele acesteia. A celui care îşi creează anturajul, nu plonjează în mijlocul său din  alte sfere. Este un paternalism de alt soi decât cel iliescian, de pildă. Unul cu identitate precisă în mediul pe care-l reprezintă. Şi înzestrat cu un puternic instinct al dominării celor din jur, pe care-i selectează din categorii pe care se poate baza.

Odată cu excluderea din partid a lui Mădălin Voicu, Marian Vanghelie inaugurează o nouă etapă a carierei sale politice. Până acum a fost extrem de atent în a servi intereselor celor care să nu-l cenzureze în activităţile sale, oferindu-le suportul necesar combaterii concurenţei interne. Mircea Geoană, ca preşedinte al partidului, reprezintă în acest moment interesele unui cerc de susţinători situaţi la tablourile de comandă ale „miliţiilor” locale. Sunt preşedinţii organizaţiilor judeţene cei pe care contează în disputa surdă cu alţi veleitari din partid. Pentru Vanghelie a devenit limpede faptul că „portiţa” spre vârful partidului i-o poate deschide doar Geoană şi s-a pus în totalitate în slujba lui. Politica sa a fost până acum aceea de a profita de participarea la guvernare prin plasarea oamenilor credincioşi lui în poziţii cheie din nivelurile de decizie. De aia s-a bătut pentru Interne, unde a reuşit până la urmă să-şi plaseze omul la celebra DGIPI. De aia s-a bătut şi pentru vicepreşedinţia AVAS, unde l-a plasat ca vice pe unul dintre şefii economatelor din sectorul său, cu sarcina precisă de a strânge bani pentru campania prezidenţială. Acum, Vanghelie se află în etapa epurărilor: şi-a asumat sarcina  - acceptată tacit de Geoană – de a face curat în jurul acestuia. De a-i îndepărta pe criticii incomozi. De a linişti apele. De acum înainte „lucrurile murdare” din zona cadrelor vor fi în competenţa sa. Vanghelie îi pregăteşte lui Geoană calea spre preşedinţie convins că numai în felul acesta va putea accede la vârful partidului, pe locul pe care acesta îl va lăsa liber.

Nu-l subestimaţi pe Marian Vanghelie! N-are el cultură generală, dar are cultul puterii.