Ziarul personal Octavian Andronic
29 Mar 2024 - 16:21
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

"În 1993 Cristoiu m-a acuzat, deși atunci nu eram corupt"

-- Viorel Hrebenciuc

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

miercuri 27 ianuarie 2010 Nr: 2961

Noul val democrat vrea clarificări populare

de Octavian Andronic

Voci mai proaspete din PDL, care nu-și asumă virajele ideologice de dinainte de prezența lor pe listele de cotizanți, militează pentru o serie de schimbări care le-ar conferi o identitate mai apropiată de realitatea momentului.

Sever Voinescu, Monica Macovei sau Cristian Preda fac parte din echipa de juniori a partidului, iar principalul element care îi identifică este acela că nu ei au ales partidul ci partidul i-a ales pe ei. Fiind mai puțin constrânși de cutume sau de eredități, ei sunt cei care au deschis o discuție prea mult timp amânată.

Una din „culpele” pe care adversarii o reproșează partidului lui Traian Băsescu este virajul ideologic brusc pe care l-ar fi făcut în ziua în care a părăsit Internaționala Socialistă pentru a se alătura Popularilor. Pentru cine cunoaște istoria acestei formațiuni este însă limpede că Partidul Democrat încetase de multă vreme să mai fie unul de stânga. Practic, virajul  n-a făcut decât să confirme o stare de fapt ale cărei rădăcini trebuie căutate în schisma inițială care a despărțit apele în FSN-ul istoric, între „reformatorii” lui Roman și „conservatorii” lui Iliescu. Direcția în care a luat-o atunci partidul a fost una spre dreapta, eticheta de stânga fiind păstrată de dragul avantajului de a deține, în dauna aripii conservatoare, locul și posibilitățile de  reprezentare pe care le oferea Internaționala Socialistă. Dealtfel, primul semn a ceea ce inevitabil avea să urmeze a fost chiar veto-ul delegației democrate de la Congresul de la Rio de Janeiro, la adresa cooptării PDSR-ului ca membru al acestei organizații. Identitatea de stânga i-a supraviețuit lui Petre Roman, în 2002, când a devenit președinte executiv, Emil Boc proclamând vocația social-democrată a formațiunii, existentă și astăzi în documentele sale programatice.

Dacă inițiativa „noului val” va da roade, este foarte posibil ca partidul să-și schimbe pentru a patra oară numele, după ce a trecut prin etapele FSN-PD-PDL, ultima titulatură fiind adoptată cam în silă, doar pentru a justifica cooptarea „dezertorilor” liberali. Este foarte posibil ca noul său nume să fie chiar acela de „Partidul Popular”, ceea ce l-ar identifica mai precis în spectrul rarefiat al momentului. Cât despre siglă, este evident că trandafirul este un însemn anacronic, propriu altei recuzite ideologice decât cea pe care o împărtășesc Boc și Compania. Despre „mărul” propus în loc – sunt sigur că va da naștere la nu puține speculații răutăcioase.

Într-un an când toate partidele importante rămase în scenă își propun să-și clarifice strategiile și să-și definească echipele care le vor conduce spre viitorul ciclu electoral, partidul lui Traian Băsescu se va așeza într-un cadru  mai apropiat de realitățile de dreapta pe care le exprimă opțiunile principalilor săi exponenți. Care, paradoxal, sunt puși în situația de a rezolva o problematică preponderent socială, de o acuitate cu care țara nu s-a mai întâlnit până acum.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie