Ziarul personal Octavian Andronic
05 Mar 2021 - 13:11
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Nu vreau să spun ce studii am! În orice caz, am foarte multe studii!

-- Gigi Becali

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

sâmbătă 21 septembrie 2002 Nr: 736

Noua politică țărănistă

de Octavian Andronic

Vineri, 20 septembrie, orele 11.53, din curtea sediului Partidului Național Țărănesc-Creștin și Democrat, din bd. Carol, au ieșit două mașini acoperite, în părți, cu două mari bannere pe care scria cu litere de-o șchioapă: "PNȚCD-Noua Politică": "Spune-le că nu mai poți!"  Dintre bannere, două difuzoare puternice transmiteau în atmosferă același mesaj, pus pe voce.  De ce am ținut să menționez cu atâta exactitate un fapt în aparență banal?  Zilnic, zeci de mașini plimbă prin oraș panouri mari înbiindu-ne să începem o nouă viață cu biscuiții "X" sau berea "y".  De data asta, cursul existenței multor bucureșteni (deocamdată) s-ar putea schimba dacă mesajul țărănesc-creștin și democrat va reuși să penetreze carapacea de indiferență cu care oamenii se izolează, în general, de o realitate incomodă.  S-ar putea ca data de 20 septembrie, orele 11.53 să marcheze, într-adevăr, un nou curs în politica românească și să readucă în prim planul atenției publice un partid pe care exercițiul defectuos al puterii l-a aruncat în anonimat.  Există o astfel de posibilitate - personal, îi acord șanse într-un procent de aproximativ 3 la sută.  Pentru restul de 97 de procente cred că partidul domnului Ciorbea își va continua nestingherit marșul lipsit de glorie spre uitare.  De ce?  Am să încerc să mă explic: primul motiv ar fi dl Ciorbea însuși.  Personaj nu foarte controversat - pentru că mai toată lumea s-a lămurit că este un politician inconsecvent și neterminat în orice acțiune ar întreprinde.  Prin ce anume ar putea dl Ciorbea - om care a început ca lider sindical, a cochetat cu puterea pedeseristă, a sărit în barca Convenției, s-a ales primar al Capitalei și i-a lăsat baltă pe bucureșteni pentru a încurca pe toată lumea în calitate de prim-ministru, a fost pur și implu alungat de la palatul Victoria, pentru ca apoi să înjure PNȚCD și să formeze un alt partid, cu care s-a bătut până când a revenit ca președinte al formațiunii blamate - să-i convingă pe alegători că de data asta va fi mai destoinic și că va avea resursele să conducă rămășițele partidului istoric pe noi culmi de faimă și autoritate?  Cum i-ar putea convinge pe alegători politicienii mânjiți în exercițiul guvernării, dar rămași în partid, că sunt curați ca lacrima și că pot avea tupeul să-i atace pe alții?  Și să îndemne lumea la revoltă?  Până când timpul ne va contrazice sau ne va da dreptate, evenimentul din 20 septembrie, ora 11.53 rămâne un simplu și banal exercițiu de PR, o încercare fără prea multe șanse de a vinde populației un produs expirat: noua politică țărănistă.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie