Toate evaluãrile ºi analizele efectuate pânã acum s-au bazat pe palmaresul electoral din 2004, adnotat de rezultatele adesea divergente ale unor sondaje de opinie care cel mai adesea au purtat marca celui care le-a comandat.
Alegerile pentru parlamentul european fac o ordine relativã, dupã trei ani, în ierarhiile politice ºi propun o bazã de plecare pentru analiza evoluþiei spectrului politic în anul rãmas pânã la urmãtoarele alegeri legislative.
Spun „ordine relativã” pentru cã miza acestui scrutin nu a fost de naturã sã catalizeze electoratul la nivelul pe care l-ar fi cerut aºezarea în câmpul politic a noilor structuri de putere. A fost, mai degrabã, un test care a luat pulsul ºi temperatuta competitorilor ºi oferit indicii asupra evoluþiei percepþiei publice.
Cea mai importantã concluzie þine de rocada „la vârf” dintre PSD ºi PD. Fostul câºtigãtor al alegerilor din 2005, trecut prin purificãrile pe care le-a impus condiþia sa de partid de opziþie, înregistreazã un recul evident. Mai mic însã decât estimãrile pesimiste, de unde ºi aparenta satisfacþie cu care Geoanã a „salutat” victoria. Partidul Democrat se instaleazã pe prima poziþie, ca învingãtor, dar cu o victorie dulce-amãruie, amendatã de cele circa 10 procente pe care le pierde faþã de estimãrile din sondaje, dintre care vreo 7 s-au dus, paradoxal, spre aripa desprinsã de la liberali ºi adoptatã de Bãsescu. „Canibalizarea” internã din tabãra prezidenþialã nu este de naturã sã dea vreo satisfacþie democraþilor, ale cãror reticenþe faþã de aliatul impus vor creºte proporþional cu mizele viitoare.
Cu un oftat de uºurare ºi o oarecare mirare au întâmpinat rezultatul liberalii: erodarea la guvernare ºi atacurile constante ale preºedintelui îi fãceau sã se aºtepte la un scor mult mai mic – în jur de 10%. Iatã, însã, cã în aceste condiþii de beligeranþã, liberalii obþin cel mai bun rezultat din istoria modernã a participãrilor lor la vot. Mai puþin graþie mãsurilor populiste luate în ultima vreme ºi mai mult datoritã sentimentelor generate în public de campania dusã de Bãsescu împotriva lor. Uniunea Democratã a Maghiarilor, confruntatã cu spectrul dispariþiei din scena parlamentarã, ºi-a mobilizat exemplar masa de votanþi, realizând, practic, maximum din ceea ce a sperat. Ba, chiar mai mult, având în vedere ºi cele trei procente ale lui Tokes, care dovedesc cã maghiarii ºi-au depãºit chiar propriul bazin electoral.
Surprinzãtor, în rândul „calificaþilor” apare ºi construcþia prezidenþialã a lui Teodor Stolojan, cãruia nu i se dãdeau ºanse de promovare. Aceasta nu muºcã, însã, din tortul lui Tãriceanu ºi nu este exclus ca evoluþia ei viitoare sã se facã tot în detrimentul lui Boc&comp.
Ieºirea din scenã – deocamdatã – a PRM-ului dezechilibreazã raportul de forþe stânga-dreapta ºi pe acest dezechilibru se vor structura viitoarele strategii electorale.Viitoarele puteri se vor negocia între trei, maxim patru formaþiuni, ceea ce va simplifica lucrurile ºi le va face mai de înþeles pentru un electorat tot mai desprins de aceastã realitate.