Spitalul este locul unde te duci să-ţi cauţi sănătatea, dar îţi găseşti sfârşitul. Este o definiţie pe care ceea ce s-a întâmplat luni la maternitatea Giuleşti o întăreşte cu sigiliul vieţii celor – deocamdată – patru copii nou născuţi pentru a muri. S-a întâmplat ce s-a mai întâmplat şi altădată. Anul trecut, un copil uitat în incubator s-a prăjit pur şi simplu. De data asta un incubator defect şi nesupravegheat a făcut explozie şi a incendiat întregul salon în care se aflau copiii născuţi cu probleme, ce ar fi trebuit să se afle tot timul sub observaţie. La momentul producerii dezastrului nu era nimeni cu ei şi personalul a dat fuga să-şi salveze pielea negândindu-se la cei pe care-i lasă în urmă.

Dacă aş fi ceva mai „intoxicat” de teoriile conspiraţioniste, aş spune că a fost o chestiune deliberată, prin care sistemul sanitar lovit de subfinanţare, de tăieri salariale şi de perspectiva şomajului a protestat împotriva politicii guvernamentale. Nu este aşa. Un accident, este, până la urmă un accident şi chiar dacă se vor găsi vinovaţi pentru a fi traşi la răspundere acest lucru nu-i va readuce la viaţă pe micuţii aflaţi deja într-o lume mai bună. Şi nici nu va împiedica producerea altor accidente.

Aspectul major pe care-l ridică întâmplarea de la Giuleşti este situaţia generală dezastruoasă în care se află sistemul de sănătate românesc. De 20 de ani banii intră aici ca într-o veritabilă gaură neagră şi nu produc nici o îmbunătăţire. Nici personalul mai bine plătit (chiar dacă vorba vine) nu este mai atent şi mai disponibil, nici aparatura luată pe bani grei prin licitaţii dirijate nu e scoasă din ambalaje pentru că nu au cum să o întreţină şi nici cu ce, nici bolnavii nu sunt scutiţi de a sta câte doi într-un pat şi de a-şi aduce de acasă medicamentele şi hrana. Singura categorie care prosperă este aceea supergonflată a administraţiilor care împart şi cheltuie banii fără nici un control, după bunul plac. Nu este de mirare că aproape continuu calitatea actului medical scade, că demnitarii care se mai îmbolnăvesc dau fuga în străinătate să se trateze (la recomandarea chiar a medicilor de aici!) şi că de cele mai multe ori o internare într-un spital românesc devine sinonimă cu o condamnare. Spitalele se golesc treptat de medici şi personalul care-şi caută norocul în străinătate, unde pot câştiga mai bine şi chiar ministerul le vine în ajutor uşurându-le formalităţile de obţinere a documentelor necesare. I-aş îndreptăţi, desigur, pe acei profesionişti care rezistă eroic în condiţiile date, dar care nu pot să rezolve de unii singuri mulţimea de probleme cu care se confruntă. Din nefericire, toţi cei care s-au perindat pe la conducerea ministerului – iar Sănătatea a avut cei mai mulţi miniştri! – s-au mulţumit să încerce să facă câte o frântură de reformă, precum Cseke, dar toate acestea n-au constituit nimic mai mult decât clasica frecţie la piciorul de lemn al bolnavului incurabil care este sănătatea. Nu problema banilor este cheia, ci modul în care sunt folosiţi aceştia, iar sacrificiul micuţilor de la Giuleşti şi tragedia părinţilor lor ar trebui să constituie semnalul declanşării unei acţiuni hotărâte în acest sens. Cu condiţia unei minime voinţe politice.