Ca şi în cazul noadei prezidenţiale, genunchiul premieral nu se putea trata în siguranţă acasă. În România. De aceea, medicii - români cu toţii - au propus, şi într-un caz şi în altul, ca intervenţiile chirurgicale să se facă la Viena şi la Paris. Nu că acolo ar fi medici mai buni, ci doar pentru condiţiile naturale care acasă nu pot fi asigurate. Şi într-un caz şi în altul, pacienţii au avut decenţa să afirme că-şi vor plăti din buzunarul propriu spitalizarea. Bănuiesc că au şi făcut-o. N-au plătit însă din buzunarul propriu alaiul de colaboratori, secretare, sepepişti şi membrii de familie care i-au însoţit şi de care nu se puteau lipsi. Pe ăştia i-am plătit noi, contribuabilii, în semn de respect pentru faptul că cei pe care i-am ales să ne conducă nu precupeţesc nici un efort pentru a ne servi. Ce exemplu mai convingător decât faptul că nici nu i-a trecut bine anestezia că premierul s-a şi aruncat asupra hârtiilor şi problemelor a căror rezolvare nu suferea vreo întârziere. Până aici lucrurile sunt cât de cât clare. Ce nu înţeleg eu este următorul lucru: de unde până unde se întinde aria incompatibilităţii dintre dotarea noastră spitalicească şi siguranţa demnitarilor aflaţi în suferinţă? Dacă în cazul lui Traian Băsescu problemele de coloană 'oficială' sunt mai complexe, mi-e greu să înţeleg de ce era atât de vulnerabil genunchiul premierului? Că doar nu este nici fotbalist, nici balerină. E un simplu motociclist care s-a buşit cu o maşină? Şi de ce intervenţia asta laparoscopică se putea face doar la Paris. Eu - deşi nu sunt premier - am făcut-o aici, la Foişor, după toate regulile. Şi nu mă plâng. Şi ca mine o fac o groază de români. Revin: ce se poate trata, în siguranţă, în România? Guturaiul? Migrena? Apendicita, cumva? Că n-avem condiţii grozave, o ştim prea bine. Dar este oare corect să acceptăm cu inima senină că orice român poate fi expus tuturor riscurilor la care nu catadixim să ne supunem vârfurile? Sănătatea e o problemă serioasă. De viaţă şi de moarte. De ce nu au, în acest caz, domnii Băsescu şi Tăriceanu curajul de a spune: gata! Lăsăm deoparte orice alte proiecte şi ne concentrăm pe dotarea sistemului sanitar cu tot ceea ce este necesar pentru ca să nu fim nevoiţi să ne trimitem aleşii peste hotare, ca pe nişte amărâţi de căpşunari.