Duminică seara, după proiecţia filmului "Un străin", multe telespectatoare şi-au şters pe furiş o lacrimă, în timp ce o groază de telespectatori au oftat cu nostalgie. Poveste simplă, lineară, cu o Ea măritată cu un bărbat mai în vârstă, nobil şi afectuos, pe care-l iubeşte, dar care agonizează atins de o boală incurabilă, şi cu un El în puterea vârstei, divorţat, în căutarea adevăratei mari iubiri. Se întâlnesc, se plac, se iubesc. Muribundul prinde de veste şi-l cheamă pe El pentru a-i mulţumi că o iubeşte pe ea, binecuvântându-i. Soţul se sinucide când Ea e în braţele iubitului. Roasă de remuscări, Ea decide să nu-l mai vadă pe El, neştiind de pactul secret dintre cei doi. Ascunsă prin Elveţia, e cu greu găsită. El îi spune despre testament, ea nu crede, îl alungă, dar găseşte apoi o scrisoare a soţului, în care acesta confirmă. Când să decoleze avionul lui, Ea apare răvăşită la aeroport. O îmbrăţişare lungă, un sărut decent, toată lumea mulţumită...

Telespectatorul mediu român a aţipit în seara aceea mai uşor şi a dormit bine. Organismul lui, apăsat de mizeriile şi nepotrivelile traiului cotidian, a avut parte de o neaşteptată doză de Iove story asociată cu nevoia de confort interior. A constatat că pe lume sunt şi lucruri bune, e şi iubire, e şi înţelegere din partea altora. Măcar prin filme...