Zău că nu s-a jucat până acum o comedie mai lipsită de haz ca asta, a negocierilor dintre partide, pentru desemnarea unui premier.

Constituţia a devenit o cârpă de şters pe jos, pe care fiecare o citeşte cum vrea: pe dos, pe faţă, într-o parte. Şi extrage de acolo concluziile care-i convin, fără ca cineva să mai ştie dacă există şi o variantă corectă.

Cu atât mai mult cu cât Curtea Constituţională dă în ultima vreme sentinţe rabinice, care să mulţumească – sau să nemulţumească - pe toţi.

Deşi Traian Băsescu şi-a făcut cunoscute cu mult timp înainte intenţiile, politicienii nu renunţă la joaca lor de-a premierul, pierzând timp preţios pe când criza avansează, cu paşi hotărâţi într-o direcţie din care nu va mai putea fi deturnate, oricât de tehnocraţi vor fi membrii viitorului Executiv.

Deocamdată se joacă sârba pe loc, avându-l ca unic spectator pe domnul preşedinte. Social- democraţii îi invită la negocieri pe liberali ca să-şi laude reciproc cravatele, alese, din curtoazie, de culoarea adversarilor.
Delegaţiile stau cuminţi faţă în faţă şi-şi recită partiturile.

Geoană spune că n-ar vrea, dar e obligat de electorat să nu renunţe la funcţia de premier.
În rest se poate negocia aproape orice, numai sa ajungă la guvernare.

La rândul lui, Tăriceanu spune că şi pe el îl obligă tradiţia partidului şi ideea de continuitate să rămână în fruntea viitorului guvern şi că, la rândul lor, liberalii pot negocia orice, cu excepţia taxei unice care a adus atâta fericire poporului.

Băsescu mustăceşte şi-l trimite pe Turcan să-i mai aducă o sticlă de whisky, cât discută băieţii săi, democraţii, cu foştii colegi din FSN.

Din nou, faţă în faţă, vechii emanaţi şi cei mai noi. Geoană reia idea, să nu se piardă pe drum: şi Băsescu, tatăl vostru, a recunoscut că noi suntem câştigătorii morali ai alegerilor.
Deci, funcţia de premier e a noastră.
Vă dăm şi vouă ceva, numai să ieşim odată la guvernare.

Boc se ridică în picioare, ca să fie auzit de toată lumea şi spune: ba, pardon, pe-a mamei dumneavoastră: noi suntem câştigători la mandate şi nu putem renunţa la funcţia de premier, că ne bate la fund preşedintele.

Dar putem să vă dăm vouă câte mandate de ministru vreţi, ca să deblocăm odată situaţia. Băsescu a terminat sticla şi-l trimite pe Lăzăroiu după încă una.

Urmează negocierea dintre liberali şi democraţi.
Din nou, faţă în faţă Alianţa D.A., ca-n vremurile frumoase de acum patru ani.

Ţineţi minte că în 2004 aveam o paritate de 1,5 la 1 – zice Tăriceanu, şi de-aia am fost numit eu premier.
De data asta PNL-ul a crescut foarte mult şi, în plus, are de două ori mai multă experienţă la guvernare decât voi.

Aşa încât dacă vreţi să ne punem din nou pirostriile, n-o putem face decât cu noi pe post de mire!
Iar voi aţi fi o mireasă destul de arătoasă...

Boc sare în picioare, pentru a putea fi văzut şi de cei din rândul doi.
S-avem pardon, dar aşa ceva nu se poate.
Ştiţi foarte bine că funcţia de premier este singurul lucru nenegociabil din aceste negocieri. Aşa că fiţi înţelepţi şi hai să guvernăm din nou împreună, că aţi văzut ce bine era când ne înţelegeam.

Între timp, din cabinele toaletelor de la Palatul Parlamentului se aud vocile lui Hrebenciuc, Videanu şi Ruşanu care îşi aruncă, din spatele uşilor, ofertele: dau Finanţe pe Externe.
Luaţi voi Armata şi luăm noi Agricultura.
Ba, pardon, Mediul e al nostru, că voi aţi avut deja Internele...

În biroul prezidenţial, Ungureanu şi Maior stau cuminţi în fotolii şi ascultă la tehnica instalată în sala de negociere de băieţii lor.

Băsescu i se adresează, glumeţ, lui Stănişoară: ce părere ai de fraierii ăştia, domnule prim-ministru?