A venit pe la redacţie Florica. Omul ei, nea Ion, e rău. Nu se mai ridică din pat. Acum un an era bine, în putere. A lucrat toată viaţa ca şofer. E de undeva de prin Moldova şi şi-a găsit rostul în Bucureşti. Pe la un ICRAL, mai întâi, iar apoi la un ziar, ca şofer. Om cuminte şi ascultător. Nu crea probleme. Coleg bun la care se putea apela oricând, fără teama unui refuz. Tată de nădejde pentru cei doi copii - băiatul angajat la o tipografie, iar fata studentă. Toate păreau limpezi şi cu rost până în ziua în care s-a arătat că tuşea şi oboseala porneau de la un rău ce se cuibărise în organism. A mers la operaţie, totul a părut în regulă un timp, şi-a reluat chiar slujba la ziar. Apoi puterile au început să-l părăsească puţin câte puţin, până când i-a fost greu să se mai urnească şi până-n baie. Florica e îmbrăcată în negru. Serviciile de noapte, de unde lucrează, i se par tot mai lungi, când nu ştie ce e cu Ion al ei. Are o problemă: n-aş vrea să vorbesc eu cu profesorul care l-a operat? Vrea să ştie doar la ce să se aştepte. Mâine trebuie să-l ducă la control. Ion nu vrea: nu mă mai purtaţi pe drumuri, să mor pe treptele spitalului ... Nu vedeţi cum se duce puterea din mine? Ce să facă ea? A rugat-o să nu-l ducă la ţară, să-l îngroape pe aici prin Bucureşti. Dar locurile de veci sunt scumpe şi banii tot mai puţini. Ea câştigă cât câştigă, băiatul ar face orice să mai ia un ban, dar nu găseşte, iar fata nu cere nimic, pleacă şi vine tristă de la facultatea pe care a dorit să o facă mai mult decât orice pe lume.

Lacrimile curg pe chipul încremenit al Floricăi fără să mai poată zice nimic. Pleacă, îndrăznind să ceară un ziar pentru Ion al ei. Câteodată mai are putere să citească câte ceva...

E multă nefericire în jurul nostru şi avem atât de rar ochi şi urechi pentru ea. Mai ales când e a altora. Şi când doar o vorbă sau un gest de înţelegere ar însemna mai mult decât orice pe lume. Ne pierdem în mulţimea de mărunţişuri care ne exacerbează orgoliile, în frustrări de doi bani, în competiţii inutile. În timp ce nea Ion se stinge încet, iar durerea îi sugrumă pe cei care-l veghează neputincioşi, împărţiţi între suferinţa lui si nefericirea lor.