Bunicul dinspre partea mamei este, probabil, primul navetist din familia mea. Dintr-o familie săracă, cu mulţi copii, nu şi-a putut permite să se însoare până când nu a plecat să muncească în America. A petrecut acolo câţiva ani, exact cât să-şi strângă banii cu care, întors acasă, putea să-şi cumpere pământul cu care să poată ţine o familie. S-a dus de două ori peste Ocean, pentru a completa câştigul cu cele necesare şi pentru casă. Abia după aceea a făcut nunta, creştineşte, cu cea pe care o alesese încă dinaintea primei plecări. Mii, zeci de mii de români din Banat şi din Transilvania au făcut naveta transatlantică, căpătuindu-se astfel şi pregătindu-se pentru cea de-a doua etapă a "navetismului" naţional. Mulţi dintre ei au prosperat până la a fi clasificaţi drept chiaburi de către regimul comunist, devenind participanţi activi la o nouă etapă a navetismului românesc. Mi-a rămas întipărită în memoria copilului de vreo cinci ani care eram, plecarea spre Bărăgan a unchilor şi mătuşilor mele, mânaţi de la spate de miliţieni, fiecare cu ce putuse să ia cu el în graba plecării, şi de la care rudele şi-au luat rămas bun printre lacrimi şi plânsete. Câţiva ani mai târziu aveam să merg în vizită la ei, undeva pe lângă Feteşti, unde între timp, harnici chiar şi în disperare, ridicaseră un nou sat. În curtea fiecărei gospodării păstraseră bordeiul în care descinseseră din garniturile trenului de marfă care îi lăsase noaptea în câmp. După ani, unii dintre ei s-au întors în Bucureşti, la casele lor în care fuseseră cazaţi, cu tot cu animale, ţiganii şi din care nu mai rămăsese mare lucru. Cei mai mulţi au preferat să rămână în Bărăganul pe care-l înnobilaseră prin priceperea şi prin râvna lor, făcându-l să înflorească chiar şi în condiţiile colectivizării. Ultima navetă pe care o fac neamurile mele din capătul ţării este în Europa. Au plecat, valuri-valuri, încă de pe când trecerea fâşiei spre Serbia sau spre Ungaria se făcea uneori cu preţul vieţii sau al libertăţii. Sunt mulţi, plecaţi de ani de zile, care prin Germania, care prin Austria, care prin Italia şi Spania, mai nou. Fac acolo bani şi trăiesc bine graţie aceleiaşi hărnicii şi priceperi care i-a făcut preţuiţi peste tot pe unde au umblat de-a lungul vremii. Gândul şi inima lor au rămas în ţară. Se vor întoarce aici, cum au făcut-o de atâtea alte ori şi vor continua să muncească, cum au făcut-o mereu, preferând să trăiască mai bine în propria lor ţară. Navetismul tranziţiei, ca orice alt navetism, are în-ceputurile şi sfârşiturile sale...