Dacã n-ar fi fost episodul nefericit al raportului de þarã ºi al amestecului straniu de amãrãciuni ºi jubilaþie cu care a fost primit, ceea ce s-a întâmplat sãptãmâna trecutã la Beijing ar fi trebuit sã reprezinte un moment semnificativ, de excepþie chiar, al prezenþei României în scena internaþionalã. Din pãcate, ecourile reuniunii dintre delegaþia Internaþionalei Socialiste ºi conducerea Partidului Comunist Chinez - poate cea mai puternicã formaþiune politicã existentã la aceastã orã - s-au lovit de barajul de comentarii critice, chiar catastrofice, produs de decizia Comisiei Europene, chiar dacã nimeni nu era convins de faptul cã suspendarea negocierilor ar fi putut primi undã verde. La Beijing a avut loc o întâlnire, istoricã aº spune, între pragmatica ºi dinamica conducere a Partidului Comunist Chinez ºi o delegaþie a Internaþionalei Socialiste din care au fãcut parte trei foºti premieri ºi unul în funcþie. Cei trei foºti sunt chiar preºedintele IS, portughezul Gutteres, italianul D'Alema ºi danezul Rassmusen, alãturi de francezul Moscovici. Adrian Nãstase este singurul lider socialist în funcþie, la tabloul de comandã al unui guvern confruntat cu obiective majore ºi cu dificultãþi imense. Deºi PSD a fost admisã în Internaþionala Socialistã abia anul trecut, dupã îndelungi împotriviri ale PD-ului, Nãstase a avut privilegiul sã se afle într-o companie selectã, într-un dialog ce poate avea urmãri importante pentru politica globalã. El ºi-a datorat aceastã participare unui element deloc lipsit de importanþã: lui Nãstase i-a aparþinut ideea acestui contact ºi tot el este cel care a perfectat detaliile ºi programul întâlnirii. Sarcina i-a fost facilitatã de excelenta relaþie stabiltã în timp cu liderii chinezi (a vizitat aceastã þarã de nouã ori în ultimul deceniu, ultima sa vizitã, de anul trecut, în plinã blocadã SARS fiind consideratã o elocventã dovadã de prietenie, apreciatã ca atare de cãtre gazde), iar prezenþa delegaþiei în capitala chinezã a fost tratatã ca un eveniment de primã mãrime. Discuþiile purtate au avut darul de clarifica poziþiile ºi diferenþele specifice dintre cele douã curente ideologice, faptul cã nu s-a abordat ideea unei apropieri neexcluzând, în perspectivã, o soluþie de acest gen. În compania unor interlocutori de calibrul celor amintiþi, premierul român a demonstrat o excelentã compatibilitate, meritându-ºi pe deplin rolul precum ºi aprecierile pe care aceºtia n-au ezitat sã le exprime, elogios, în conferinþele de presã care au urmat întâlnirii. Este, poate, pentru prima datã dupã '89, când România joacã un rol de primã mãrime pe scena internaþionalã, ºi când un reprezentant al sãu capãtã ºi justificã o astfel de staturã. Probabil cã, atât pentru noi, cât ºi pentru premierul nostru, deplina confirmare a calitãþilor sale va veni în momentul în care va putea repeta acestã prestaþie într-un context mai acut. Ca cel al Uniunii Europene, de exemplu.