Dacă n-ar fi fost episodul nefericit al raportului de țară și al amestecului straniu de amărăciuni și jubilație cu care a fost primit, ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută la Beijing ar fi trebuit să reprezinte un moment semnificativ, de excepție chiar, al prezenței României în scena internațională. Din păcate, ecourile reuniunii dintre delegația Internaționalei Socialiste și conducerea Partidului Comunist Chinez - poate cea mai puternică formațiune politică existentă la această oră - s-au lovit de barajul de comentarii critice, chiar catastrofice, produs de decizia Comisiei Europene, chiar dacă nimeni nu era convins de faptul că suspendarea negocierilor ar fi putut primi undă verde. La Beijing a avut loc o întâlnire, istorică aș spune, între pragmatica și dinamica conducere a Partidului Comunist Chinez și o delegație a Internaționalei Socialiste din care au făcut parte trei foști premieri și unul în funcție. Cei trei foști sunt chiar președintele IS, portughezul Gutteres, italianul D'Alema și danezul Rassmusen, alături de francezul Moscovici. Adrian Năstase este singurul lider socialist în funcție, la tabloul de comandă al unui guvern confruntat cu obiective majore și cu dificultăți imense. Deși PSD a fost admisă în Internaționala Socialistă abia anul trecut, după îndelungi împotriviri ale PD-ului, Năstase a avut privilegiul să se afle într-o companie selectă, într-un dialog ce poate avea urmări importante pentru politica globală. El și-a datorat această participare unui element deloc lipsit de importanță: lui Năstase i-a aparținut ideea acestui contact și tot el este cel care a perfectat detaliile și programul întâlnirii. Sarcina i-a fost facilitată de excelenta relație stabiltă în timp cu liderii chinezi (a vizitat această țară de nouă ori în ultimul deceniu, ultima sa vizită, de anul trecut, în plină blocadă SARS fiind considerată o elocventă dovadă de prietenie, apreciată ca atare de către gazde), iar prezența delegației în capitala chineză a fost tratată ca un eveniment de primă mărime. Discuțiile purtate au avut darul de clarifica pozițiile și diferențele specifice dintre cele două curente ideologice, faptul că nu s-a abordat ideea unei apropieri neexcluzând, în perspectivă, o soluție de acest gen. În compania unor interlocutori de calibrul celor amintiți, premierul român a demonstrat o excelentă compatibilitate, meritându-și pe deplin rolul precum și aprecierile pe care aceștia n-au ezitat să le exprime, elogios, în conferințele de presă care au urmat întâlnirii. Este, poate, pentru prima dată după '89, când România joacă un rol de primă mărime pe scena internațională, și când un reprezentant al său capătă și justifică o astfel de statură. Probabil că, atât pentru noi, cât și pentru premierul nostru, deplina confirmare a calităților sale va veni în momentul în care va putea repeta acestă prestație într-un context mai acut. Ca cel al Uniunii Europene, de exemplu. |